Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă

Ieșeam recent de la teatru, văzusem un spectacol Shakespeare. Eram într-o dispoziție poetică și meditativă. Starea asta nu avea să dureze. Un tip a ținut morțiș să mă aducă în cotidian, când brusc privirea îmi este barată de un polițist. Îi admir uniforma grozavă - cizme înalte, geacă din piele, ochelari, cască dintr-un film SF. Nu mai zic de motocicletă, un BMW ca un animal fantastic.

Am intrat în zona „Terminator“. Ce făcea Arătarea? Ce să facă, mulțumesc de întrebare, stătea la pândă pe „picioarele dindărăt“, ca să mă exprim cabalino-canin. Șmecheria era așa. Tu ieșeai din sala de teatru. El, în parcare, până deunăzi nemarcată, răscrăcărat, cu mâinile în șold. Te aștepta să te bage în sperieți. Cum proceda? Te așezai la volan, iar degetele lui ciocăneau în parbriz. Uniforma îți cerea să cobori de la volan. Odată ieșit la aer, îți ținea o morală mamă-mamă. Îți venea să plângi, să te căiești, să îți dai seama ce caracter urât ai. Zicea că va trebui să dai examenul din nou, și-ți trântește și o amendă să simți la portofel ce înseamnă să încalci regulile. Nu are ce face, în fața evidenței că ești un infractor, îți ridică bunătate de carnet.

Citește mai mult în Adevărul