Îmi amintesc uneori lecţiile de pian din copilărie. Profesoara locuia undeva pe lângă Foişorul de Foc şi era soţia unui aghiotant regal închis la Aiud, care semăna leit cu Arghezi, după cum vedeam în fotografiile înşirate peste tot. Tot aşa, vedeam în jur tablouri, covoare, argintărie, porţelanuri (resturile unei bunăstări trecute). Altă atmosferă decât în apartamentele din cartierul proletar de unde veneam eu.
Aflasem, fără să înţeleg exact semnificaţia, că mai vindea lucruri din casă pentru a adăuga ceva bănuţilor câştigaţi din lecţiile predate copiilor de prin mahalalele Vergului, Dristor, Iancului, Negustori. Mă înfiinţam bisăptămânal la dânsa, ţinut de mână de mama. Coboram din troleibuzul 84, care făcea staţie chiar în dreptul gangului pe unde se intra într-un bloc vechi de pe Bdul Pache. Locuia la etajul doi, cred. Ajungeam acolo urcând o scară care scârţia groaznic sub paşi. Până prin 1950 locuise pe tot etajul, de unde fusese alungată de autorităţi în fostele încăperi ale servitorilor.
