Autoritățile americane au cerut extrădarea cineastului de origine poloneză Roman Polanski, căutat de justiția americană pentru întreținere de relații sexuale cu o minoră în urmă cu 30 de ani. Aunțul a fost făcut de autoritățile elvețiene.
"Pe 22 octombrie, Ambasada SUA la Berna a adresat Oficiului federal al justiției o cerere formală de extrădare a cineastului, respectând termenul de 40 de zile prevăzut în tratatul de extrădare încheiat între SUA și Elveția", a indicat Oficiul într-un comunicat.
Tribunalul penal federal din Bellinzona a respins, marți, cererea de punere în libertate provizorie a lui Roman Polanski, deținut în Elveția de mai mult de trei săptămâni pe baza unui mandat american. Ca urmare a acestei decizii, avocații cineastului au anunțat intenția de a depune un ultim recurs în fața celei mai mari instanțe juridice elvețiene, Tribunalul Federal din Lausanne.
Într-un comunicat, tribunalul califică riscul ca Roman Polanski să părăsească țara drept "ridicat", având în vedere motivațiile și mijloacele cineastului și faptul că în 1977 a fugit din SUA pentru a scăpa de procedura judiciară deschisă împotriva lui pentru întreținerea de relații sexuale cu o minoră.
Avocații cineastului au depus recurs pe 29 septembrie, la trei zile de la arestarea lui Polanski la sosirea în Elveția, cerând punerea acestuia în libertate provizorie.
Regizorul de origine poloneză Roman Polanski, arestat de trei săptămâni în Elveția, a fost mutat, vineri, de la închisoarea Winterthur la un spital din cantonul Zurich. Potrivit presei, Polanski, care a fost internat pentru probleme medicale de care suferă dinainte de a fi arestat, ar fi trebuit să revină în detenție luni.
Roman Polanski a fost arestat la sfârșitul lunii septembrie, la Zurich, unde urma să participe la Festivalul de Film pentru a primi un premiu pentru întreaga carieră, cu un mandat de reținere american pentru fapte petrecute în 1977, în SUA, și se află în detenție provizorie, în așteptarea extrădării.
Samantha Geimer, adolescenta cu care Roman Polanski a întreținut relații sexuale ilegale în 1977, este azi o mamă în vârstă de 45 de ani, care a cerut justiției americane să abandoneze procedurile împotriva cineastului, pentru că acest capitol din viața sa este încheiat. Arestat în urma plângerilor părinților Samanthei, cineastul, în vârstă de 43 de ani atunci, a pledat vinovat de "relații sexuale ilegale" și a petrecut o lună și jumătate în închisoare. La sfârșitul lunii februarie 1978, Polanski a plecat spre Europa, unde locuiește de atunci.