"Am spus-o pe față că mi-e prieten. Pentru că nu e corupt, nu e derbedeu, e băiat deștept și onest. Într-un cuvânt, un om de caracter. îl susțin pentru că vreau să-i întorc un serviciu moral, să fie limpede", a declarat marți Sorin Oprescu, într-un interviu.
"Eu cred în el, o spun cu toată sinceritatea. Crin este o persoană apropiată sufletului meu, pentru că în toată lupta pe care am dus-o cu partidele politice, în campanie, a venit lângă mine, reușind, prin acest gest, să-și supere inclusiv partidul din care face parte. Atunci cum să nu mă bucur, și cum să nu mă fi dus și în campanie să-l sprijin cu toată deschiderea?", afirmă primarul Capitalei în ziarul Gândul.
Sorin Oprescu mai spune că nu crede că actuala coaliție PSD-PDL va funcționa, "pentru că nu se înțeleg".
"Eu am stat cu ei 14 ani și-i cunosc bine, slavă Domnului. Memoria colectivă e proaspătă. PSD nu uită momentul 1992, scindarea FSN, pe care ei îl consideră ca fiind cel al marii trădări", a spus Oprescu, precizând că nu se mai întoarce în PSD.
Declarația lui Sorin Oprescu vine la trei zile de la alegerea lui Crin Antonescu în fruntea PNL și după ce proaspătul președinte liberal declara sâmbătă, la Realitatea TV, că l-a sprijinit pe Sorin Oprescu în campania pentru alegerile locale și că, la rândul lui, a fost ajutat de Oprescu în campania pentru alegerile parlamentare din toamnă, când l-a însoțit în câteva vizite electorale în piețele bucureștene.