Ultimele Stiri· 2 min citire

Șoferul care a provocat accidentul cu 13 morți de la Iași fusese amendat de șapte ori în acest an

Șoferul care a provocat accidentul cu 13 morți de la Iași fusese amendat de șapte ori în acest an

Șoferul care a provocat accidentul cu 13 morți de la Iași fusese amendat de șapte ori în acest an

Publicat15 aug. 2009, 06:05
Actualizat16 aug. 2009, 06:18
SursăRealitatea TV

Șoferul care a produs tragedia de la Scânteia a fost amendat de șapte ori în ultimul an. Toate sancțiunile au fost pentru încălcarea regulilor de circulație. Anchetatorii spun că, joi, el făcea o cursă ilegală.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a început audierile în cazul accidentului de la Scânteia încă de vineri seară, soldat cu 13 morți și trei răniți grav. A fost audiat deja mecanicul trenului care a lovit microbuzul.

Potrivit primelor rezultate ale anchetei, vinovat pentru acest accident este șoferul microbuzului.

Șoferul care conducea vineri microbuzul spulberat de tren este cercetat pentru ucidere din culpă și catastrofă feroviară. Vineri, șoferul făcea o cursă ilegală și, în plus, nu avea nici contract de muncă.

Fără să observe că semnalele luminoase și acustice ale barierei erau pornite, șoferul a încercat să traverseze calea ferată în timp ce număra banii adunați de la localnici. Trenul circula cu viteză regulamentară de 80 km pe oră.

Șoferul se află internat în stare foarte gravă la spital, iar medicii îi dau șanse minime de supraviețuire pentru că a suferit multiple fracturi și leziuni interne.

Printre persoanele care vor fi audiate sâmbătă se numără și administratorii firmei Valcris Trans SRL, care deține microbuzul.

Potrivit procurorului Covalciuc, toate persoanele decedate au fost identificate, fiind efectuate și necropsiile. Vârstele decedaților sunt curpinse între 8 și 65 ani, cei mai mulți dintre aceștia fiind din comuna Scânteia. Două persoane sunt din comuna Tăcuta (județul Vaslui), iar alte trei sunt din comuna Grajduri (județul Iași).

"Au fost efectuate toate necropsiile, iar familiile pot lua trupurile", a mai spus procurorul.

Doi dintre cei răniți în accident au fost operați de medici și sunt în continuare internați la Spitalul de Urgențe "Sf.Ioan" Iași, în stare gravă, în timp ce al treilea rănit este internat la Spitalul de Neurochirurgie, iar starea acestuia este în curs de ameliorare.

Un alt rănit al accidentului, Ilie Meșteru, de 34 ani, din Scânteia, este în comă de gradul II și ar putea să-și piardă o mână și un picior în urma rănilor suferite. Medicii l-au operat pe acesta în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, iar prognosticul vital este rezervat.

Al treilea rănit, Viorel Chelaru, de 37 ani, este internat la Spitalul Neurochirurgie, el având un hematom grav. Medicii afirmă că starea lui este în curs de ameliorare.

Citește și

13 persoane și-au pierdut viața după coliziunea dintre un tren și un microbuz

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri