Primăria din Gheorgheni, județul Harghita, a lansat un site oficial al localității. Inițiativa este apreciată în comunitatea locală, însă aceasta a stârnit reacții în alte medii din cauză că pagina oficială este redactată exclusiv în limba maghiară.
"Nu are niciun rost să susținem așa ceva. Autonomia trebuie să fie cât mai jos, cât mai jos înseamnă comunitate. Aceasta poate fi considerată o autonomie locală și nu regională", a declarat deputatul PD-L, Mircea Toder.
În replică, președintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a spus că este nevoie de o descentralizare "autentică". "Sunt convins de faptul că la București, acolo la centru, sunt mai multe certuri decât realizări concrete, iar țara ar trebui totuși administrată. Când propunem ca și soluție o descentralizare autentică, înseamnă că nu dăm o propunere numai pentru Ținutul Secuiesc, ci vorbim de o soluție acceptabilă pentru toată lumea, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardealul de Nord și de Sud", a precizat Szasz Jeno.
Președintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a declarat că "este absolut normal ca site-ul să fie scris în ungurește, câtă vreme într-o comunitate aproape 90% sunt maghiari". Cu toate acestea, oficialul a completat că site-ul o să fie tradus cât de curând atât în limba română cât și în limba engleză.
Legat de acest subiect, Gheorghe Funar a precizat că președintele țării, Traian Băsescu, ar trebui să se adreseze Parlamentului în 14-15 septembrie și să propună organizarea unui referendum privind problema Ținutului Secuiesc. "Eu trăiesc în România, iar în țara noastră Constituția trebuie respectată. Limba oficială este limba română și nu limba maghiară. În ceea ce privește problema care persistă de mai bine de 20 de ani în Ținutul Secuiesc, președintele Traian Băsescu este nebăgător, mut și surd. Trebuie organizat un referendum național. Sper că Băsescu va avea înțelepciunea necesară să se adreseze Parlamentului României în 14-15 septembrie și va propune ca odată cu alegerile prezidențiale să aibă loc și un referendum național", a declarat Funar.
Pe de altă parte, Victor Ponta a precizat că maghiarii din Gheorgheni "nu o să primească ce vor ei, că doar nu am murit cu toții".