Ultimele Stiri· 2 min citire

SHIRLEY TEMPLE, supranumită "mica prințesă a Americii", a murit

SHIRLEY TEMPLE, supranumită "mica prințesă a Americii", a murit

SHIRLEY TEMPLE, supranumită "mica prințesă a Americii", a murit

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 feb. 2014, 15:58

SHIRLEY TEMPLE a murit, la 85 de ani, a anunțat marți familia actriței, citată de BBC. SHIRLEY TEMPLE a fost considerată copilul-minune al Hollywood-ului. Cine a fost SHIRLEY TEMPLE.

SHIRLEY TEMPLE a murit. Copil precoce și talentat, SHIRLEY TEMPLE a devenit faimoasă pentru rolurile sale în anii '30, după ce mama sa a înscris-o la un curs de dans atunci când avea numai trei ani.

Primul rol al lui SHIRLEY TEMPLE a venit atunci când actrița avea numai 6 ani, iar la 7 ani a primit un PREMIU OSCAR special și și-a lăsat amprentele, alături de actori ca Jean Harlow și Mary Pickford, în fața Teatrului Chinezesc din Los Angeles.

SHIRLEY TEMPLE, copilărie de aur

La 10 ani, era deja un succes la Hollywood, iar păpuși cu chipul său se vindeau peste tot. Președintele Roosevelt spunea că în timpul Marii Depresiuni, SHIRLEY TEMPLE a contribuit substanțial la păstrarea moralului oamenilor.

Rolul din filmul "The little Princess" rămâne unul de referință pentru actriță.

La 12 ani, copilul-minune nu mai făcea față presiunilor de la Hollywood: părinții săi au decis să îi răscumpere contractul și să o trimită la o școală exclusivistă pentru fete.

SHIRLEY TEMPLE a dispărut din spațiul public

SHIRLEY TEMPLE a încercat să revină în cinematografie, dar fără succesul așteptat. S-a retras definitiv în 1950.

S-a căsătorit de două ori și a devenit mama a trei copii, rămânând în afara atenției publice în următorii 20 de ani.

TEMPLE a revenit în atenția publicului în 1974, când a fost numită ambasadoarea SUA în Ghana și, mai apoi, în Cehoslovacia. A lucrat o perioadă și la Casa Albă, devenind prima femeie Șefă a Protocolului, cu rang de ambasador.

SHIRLEY TEMPLE a fost o supraviețuitoare a cancerului la sân, devenind una dintre primele vedete care au vorbit deschis despre boala sa, în 1972.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri