Pe locul doi s-a clasat Nicolae Breban, urmat de poetul Dan Mircea Cipariu.
Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales președinte al Uniunii Scriitorilor din România, cu 174 de voturi pentru, unul mai mult decât avea nevoie pentru reconfirmarea în funcție, pe locul doi clasându-se scriitorul Nicolae Braban, cu 76 de voturi favorabile.
Poetul Dan Mircea Cipariu a obținut 38 de voturi, iar Constantin Stan 36, în vreme ce scriitorul Ștefan Agopian a reușit să convingă 17 scriitori, după o ședință presarată de nemulțumiri legate de fonduri sau de închiderea "cârciumii scriitorilor".
Nicolae Manolescu le-a propus scriitorilor întruniți în ședință că va fi un președinte obiectiv, dar totuși "nu promite nimic peste posibilități".
Ultimele săptămâni de campanie au fost presărate, în revistele de cultură, de interviuri și comentarii legate de cele cinci candidaturi USR. Cea mai puternică polemică i-a avut protagoniști pe scriitorul Ștefan Agopian și pe actualul președinte al Uniunii, Nicolae Manolescu.
Uniunea Scriitorilor din România este succesoarea Societății Scriitorilor Români. S.S.R. a fost creată în anul 1909 și a funcționat sub această denumire pînă în martie 1949. Ultimul președinte al S.S.R. a fost Victor Eftimiu. U.S.R. a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. și Societatea Autorilor Dramatici. În perioada 1949-1989, U.S.R. a funcționat ca "organizație obșetească și profesională de creație" fiind din punct de vedere legal subordonată statului și finanțată de stat. După 1989, U.S.R. a devenit o asociație de creatori, non-guvernamentală, non-profit și apolitică, întreținîndu-se prin autofinanțare, potrivit site-ului instituției.
În 1990, după revoluție, conducerea USR a demisionat. A fost ales președinte Mircea Dinescu, iar ca președinte de onoare Ștefan Augustin Doinaș. Între 1996 și 2000, USR. l-a avut ca președinte pe Laurențiu Ulici, iar între 2000 și 2005 pe Eugen Uricaru. La Conferința Națională din iunie 2005 a fost ales ca președinte Nicolae Manolescu, pentru un mandat de patru ani.
Pentru alegerea președintelui, se convoacă o Conferință Națională, iar fiecare filială are un număr de delegați, aleși prin vot secret, care participă la această conferință și votează.