Marți a început la New York cea de a 64-a sesiune a Adunăriii Generale a ONU. Cel mai important punct de pe agenda adunării vizează schimbările climatice. Optimiștii speră chiar în înceierea unui acord privind limitarea utilizării gazelor cu efect de seră. Mulți dintre oficialii prezenți la reuniune sunt însă sceptici în privința acestui acord, din cauza opoziției Chinei și Indiei.
Discuțiile pe tema încălzirii globale vor continua la summitul G20, care se va desfășura zilele următoare la Pittsburgh.
"În negocieri care se anunță atât de dificile și complexe precum acestea, mai binele este dușmanul binelui. Nu este vorba de stabilirea unui procentaj. Este necesar să se ajungă la un acord global care va reglementa problema emisiilor toxice pe viitor", a declarat Tony Blair.
Dacă statele în curs de dezvoltare vor fi acord cu reducerea emisiilor toxice, va deveni posibilă crearea a noi 10 milioane de locuri de muncă până în anul 2020. De asemenea, produsul intern brut mondial ar putea crește cu aproape 1% în același interval de timp.
"Nu putem uita aspectul moral al problemei. Săptămâna acesta vor fi puse la lucru politici foarte pragmatice, vor avea loc negocieri dure, să recunoaștem, pe teme economice. Dar din punct de vedere moral, cele mai multe probleme au fost create de statele dezvoltate, iar cel mai greu loviți sunt cei din țările în curs de dezvoltare", a spus actorul Hugh Jackman.
Privirile tuturor sunt îndreptate spre China, care este cel mai mare producător de noxe, și India. Cele două state nu sunt dispuse să renunțe la sursele de energie poluante deoarece, susțin liderii acestora, creșterea lor economică ar avea de suferit.