Munți de sare, sculpturi în stâncile sărate, o bisericuță care ține vie credința chiar și la zeci de metri în subteran, o sală de bal transformată în sală de sport și o întindere de ape cu cristale de sare. La Cacica natura a unit elemente care nu au aparent nicio legătură. Cu dibăcia și truda a sute de brațe dalta și barosul au coborât sub pământ și au transformat țărâna într-un mic orășel.
În salină, după ce cobori câteva trepte de lemne, primul lucru pe care îl întâlnești este o impresionantă sculptură cu Fiul Domnului.
La 27 de metri adâncime, dăm de o capelă romano-catolică. Are tot ce-i trebuie, sculptat în sare, bineînțeles: altar, icoane, candelabru, balcon pentru cor. Aici este și primul popas al minerilor care se închină la Sfânta Varvara, protectoarea lor.
La 40 de metri sub pământ mai găsim o altă bisericuță.
Salina Cacica este unică prin faptul că galeriile au fost săpate manual, fără utilaje. A fost deschisă acum două secole, printr-o muncă titanică, iar situația este la fel și astăzi. Pentru exploatarea și scoaterea sării nu sunt folosite utilaje și nici vagoneți. Singura cale de acces sunt treptele de lemn.
Salina de la Cacica nu îi găzduiește însă numai pe mineri, ci și pe turiști.
Ceva mai încolo, salina se transformă într-un mic labirint. Câteva zeci de galerii își fac drum în cetatea de sare. Aflăm cu uimire că, odată, aici au răsunat ritmuri de vals și tango.
Vremurile acelea s-au dus însă. Acum sala s-a transformat într-una de sport.
Ghidul nostru ne spune că aerul din salină e atât de curat, încât totul poate fi comparat cu o sală de operație. Și devine cu atât mai pur cu cât ne cufundăm în întuneric.
La sfârșitul călătoriei ajungem la 63 de metri adâncime în subteran. Dacă vreți să ocoliți zilele călduroase de vară este numai bine să veniți aici. Sunt doar 12 grade celsius.
