Ultimele Stiri· 1 min citire

Rusia are în vedere vânzarea unei mari cantități de aur, o decizie va fi luată zilele următoare

Rusia are în vedere vânzarea unei mari cantități de aur, o decizie va fi luată zilele următoare

Rusia are în vedere vânzarea unei mari cantități de aur, o decizie va fi luată zilele următoare

Publicat28 oct. 2009, 15:14
Actualizat28 oct. 2009, 15:19
SursăNewsIn

Rusia vrea să vândă o mare cantitate de aur, a declarat miercuri ministrul rus de finanțe, Alexei Kudrin, după ce presa a vehiculat o serie de informații cu privire la intenția Rusiei de a realiza cea mai mare vânzare de aur de la căderea Uniunii Sovietice.

"Analizăm această chestiune", a declarat Kudrin, făcând referire la posibilitatea de a vinde aur pe piețele externe.
"Vom continua să studiem această chestiune și am putea lua o decizie în zilele următoare", a adăugat el.  

Săptămâna trecută, presa a vehiculat o serie de informații potrivit cărora Fondul rusesc de pietre și metale prețioase, Gohran, intenționează să vândă în acest an, prin intermediul companiei publice Almaziuvelirexport, până la 50 tone de aur pe Bursa din Londra, reprezentând cea mai mare cantitate de aur de la căderea URSS.

Rusia, unul dintre principalii producători de aur la nivel mondial, a înregistrat un deficit bugetar în acest an pentru prima oară în ultimul deceniu, în contextul crizei economice. Vânzarea ar putea permite acoperirea deficitului, potrivit unor canale media.

Susținut de cererea mare din partea investitorilor, care văd aurul ca o investiție sigură, prețul unciei a atins la mijlocul lunii octombrie un record istoric de 1.070,80 dolari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri