Ultimele Stiri· 6 min citire

România scapă de clauza pe justiție, dar rămâne în continuare sub monitorizarea CE

România scapă de clauza pe justiție, dar rămâne în continuare sub monitorizarea CE

România scapă de clauza pe justiție, dar rămâne în continuare sub monitorizarea CE

Publicat22 iul. 2009, 11:39
Actualizat22 iul. 2009, 23:37

Raportul pe justiție prezentat de Comisia Europeană nu recomandă activarea clauzei de salvgardare, care mai putea fi aplicată până la sfârșitul anului, însă monitorizarea va continua până când sistemul judiciar va funcționa corect, iar clasa politică va susține lupta anticorupție.

România a făcut progrese în reforma justiției față de anul trecut, când Comisia era îngrijorată de ritmul reformelor, dar constată că implementarea acestor reforme este încă fragilă, parțial din cauza presiunii politice, a declarat miercuri Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE.

''Uneori procesul de reformă este prea politizat. România încă se luptă pentru a depăși faptul că aceste coduri, Civil și Penal, deși sunt actualizate nu au fost pe deplin revizuite, ceea ce a condus la numeroase amendamente legislative și ordonanțe de urgență. În această situație, nu este surprinzător că jurisprudența în sistemul de justiție din România este uneori contradictorie, generează întârzieri nenecesare, care la rândul lor sunt abordate printr-un mozaic legislativ de ordonanțe de urgență'', a mai spus reprezentantul CE.

Documentul precizează că Guvernul a prezentat propuneri importante de reformă și că rezultatele pozitive obținute de procuratură încep să fie însoțite de acțiuni din partea sistemului judiciar. "Cu toate acestea, pentru ca România să poată demonstra obținerea de progrese susținute, procesul reformei sistemului judiciar nu ar trebui politizat. Este necesar un consens al tuturor actorilor implicați pentru a permite sistemului judiciar să funcționeze independent, astfel încât să se desfășoare anchete imparțiale ale cazurilor de corupție, care să ducă la hotărâri rapide și eficace", se arată în raport.

Instituția europeană a pregătit pentru România 16 recomandări în domeniul justiției. Printre acestea se numără ''adoptarea codurilor de procedura civilă și penală și facilitarea intrării în vigoare rapidă a celor 4 coduri prin adoptarea unei legislații de punere în aplicare care să clarifice cadrul legislativ'' și ''asigurarea faptului că procedura de derulare a anchetelor penale a parlamentarilor care au fost sau sunt actuali membri a Guvernului se aplică în manieră uniformă''.

CE recomandă CSM transparență și asumarea responsabilității ce îi revine

Raportul Comisiei Europene pe Justiție recomandă consolidarea transparenței și răspunderii CSM în ceea ce privește recrutările, promovările, măsurile disciplinare, transferurile și detașările, dar și referitor la publicarea hotărârilor CSM motivate într-un format clar și accesibil.

Raportul Comisiei Europene face referire la adoptarea unei noi strategii a gestionării resurselor umane pentru sistemul judiciar. Însă, susține documentul, situația privind resursele umane în acest domeniu continuă să reprezinte o provocare pentru România din punct de vedere al costurilor bugetare, al recrutării de personal calificat și al infrastructurii de sprijin.

În ciuda acestor dificultăți, au fost întreprinse unele măsuri în ceea ce privește situația personalului din cadrul instanțelor și al parchetelor de la nivel local, însă sunt necesare îmbunătățiri suplimentare, arată documentul.

Raportul susține că impactul noii strategii nu poate fi încă evaluat în totalitate, dar se pot observa deja un mai mare grad de conștientizare a problemelor și o mai bună anticipare a acestora. Autorii documentului subliniază că aceste constrângeri în materie de personal au devenit și mai acute în urma deciziilor recente ale CSM de a modifica normele privind detașarea, care practic nu îi permit instituției care a efectuat detașarea să înceteze detașarea judecătorilor sau a procurorilor în cauză, chiar dacă se confruntă cu o problemă gravă în materie de personal.

În plus, din cauza posibilităților manageriale limitate ale procurorului general în ceea ce privește promovarea, măsurile disciplinare sau transferul personalului, restructurarea organelor de urmărire penală este deosebit de dificilă, se mai arată în raport. Documentul prevede, așadar, că este necesară intensificarea cooperării din partea CSM în vederea reorganizării eficace a parchetelor.

Raportul CE recomandă consolidarea rolului ÎCCJ în unificarea jurisprudenței

Comisia Europeană recomandă României să consolideze rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în unificarea jurisprudenței, inclusiv prin simplificarea procedurii în cazul recursurilor, precum și prin elaborarea de orientări privind pedepsele pentru corupție.

În documentul Comisiei Europene, se face referire la faptul că procurorul general a introdus activ recursuri în interesul legii în fața înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), atacând hotărâri care erau în contradicție cu jurisprudența existentă, ceea ce a contribuit la o mai mare uniformizare a jurisprudenței. Numărul recursurilor în interesul legii au atins un maxim în 2007, numărul mai mic înregistrat în 2008 putând indica faptul că s-au obținut unele progrese în privința unificării.

Raportul Comisiei face referire și la numirea unui nou președinte al ÎCCJ în toamnă. Aceasta, arată documentul, va fi o ocazie propice pentru a demonstra angajamentul în ceea ce privește reforma și modernizarea sistemului judiciar.

Comisia Europeană a publicat miercuri cel de-al treilea raport anual care analizează progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare instituit în momentul aderării la UE pentru a redresa neajunsurile din reforma justiției și lupta împotriva corupției.

CE susține necesitatea modificării legii CCR, pentru ca procesele să nu se mai suspende

"Va fi important ca executivul să convină cu legiuitorul asupra modificării legii privind funcționarea Curții Constituționale, astfel încât să se elimine suspendarea judecării cauzelor atunci când pârâtul/învinuitul invocă excepția de neconstituționalitate", se arată în raport.

Documentul mai susține că excesele de natură procedurală care implică invocarea excepției de ilegalitate, care duce, la rândul său, la suspendarea judecării cauzei, trebuie limitate prin lege. Aceste probleme, care duc la întârzieri inacceptabile, ar trebui abordate fie în dezbaterile viitoare privind codurile de procedură fie, mai devreme, prin modificarea normelor de punere în aplicare relevante, se mai arată în raport.

Raportul tehnic al CE critică faptul că România nu a exploatat oportunitatea oferită de strategia Comisiei anticorupție, pentru a da coerență și a concentra toate eforturile în prevenirea și descurajarea corupției.

După un an de la implementarea Strategiei Naționale Anticorupție pentru Sectoarele Vulnerabile ale Administrației Locale în perioada 2008-2010, au fost făcute unele progrese cu privire la măsuri individuale, specifică CE.  Comisia Europeană menționează că la nivelul autorităților individuale sunt luate diverse măsuri, care includ simplificarea procedurilor administrative, precum și măsuri de îmbunătățire a transparenței, a integrității și de reducere a corupției.

"Este încă prematur să evaluăm pe deplin rezultatele acestor inițiative de consolidare a corupției la scară mică, dar poliția raportează o creștere a numărului de informații care conduc spre demascarea unor astfel de acte și de notificări transmise procurorilor, iar, în același timp, se observă o creștere a punerilor sub acuzare pentru corupție din partea birourilor locale de procurori", notează CE în raportul tehnic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri