România și Bulgaria pot cere Comisiei Europene (CE) până la 31 martie extinderea perioadei în care trebuie să se conformeze Directivei europene privind calitatea aerului, după ce în 2008 au raportat pentru prima dată depășirea valorii admise pentru particulele aeropurtate nocive, a informat joi CE.
României și Bulgariei li se reamintește, potrivit unui comunicat, obligația de a se conforma standardelor UE și li s-a solicitat să depună o notificare pentru extinderea perioadei de conformare în cazul zonelor în care particulele nocive (PM10) emise în atmosferă depășesc limitele normale.
Aceste particule, emise în special, de industrie, de trafic și de încălzirea locuințelor, pot cauza astm, probleme cardiovasculare, cancer la plămâni și moarte prematură, reamintește Comisia.
Joi, Comisia Europeană a declanșat acțiuni de infringement (încălcare a Tratatului) împotriva a zece state membre (Cipru, Estonia, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie) din cauza neconformării la directiva europeană privind limitarea poluării aerului.
Acțiunea Bruxelles-ului urmează intrării în vigoare, în iunie 2008, a noii directive UE privind calitatea aerului, care permite statelor membre să ceară, în anumite condiții și pentru zone specifice ale țării, o perioadă de timp suplimentară până la alinierea la standardele privind poluarea cu particule PM10, care sunt în vigoare din 2005. În caz contrar, Comisia poate impune statelor membre măsuri de respectare a obligațiilor.
"Poluarea aerului are un impact puternic asupra sănătății și armonizarea cu standardele UE trebuie să fie prioritatea statelor membre. Chiar dacă noua directivă pentru calitatea aerului permite noi termene în ce privește îndeplinirea standardelor, aceasta nu trebuie să întârzie măsurile în vederea reducerii emisiilor. Flexibilitatea acordată statelor membre se completează cu o strictă acțiune de supraveghere din partea Comisiei", a declarat comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas.
Există două valori limită pentru particulele PM10 - o concentrație de 50 micrograme pe metru cub măsurate în 24 ore, ce nu poate fi depășită mai mult de 35 zile calendaristice dintr-un an sau o concentrație de maximum 40 micrograme/mc măsurată de-a lungul unui an.
Comisia Europeană a anunțat, totodată, că 11 state membre au notificat CE că au nevoie de termene suplimentare pentru conformarea cu directiva privind calitatea aerului în toate zonele. În prezent, CE cercetează dacă aceste cereri îndeplinesc condițiile pentru extinderea termenului și va decide în termen de nouă luni de la primirea notificării dacă acordă sau nu aceste prelungiri.
Primul stadiu al procedurii de infringement este scrisoarea formală de avertizare. Dacă în termen de două luni statul membru avertizat nu transmite CE date privind conformarea cu cerințele, Bruxelles-ul emite un aviz motivat. De regulă, dacă nici după alte două luni cerințele nu sunt îndeplinite, Comisia poate înainta cazul la Curtea Europeană de Justiție și poate cere, de asemenea, impunerea de sancțiuni financiare pentru statul membru care nu și-a respectat obligațiile.