Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea va realiza studiul consecințelor asupra mediului în rezervația Biosferei Delta Dunării, determinate de construcția fazei a doua a proiectului Bâstroe, pentru 595.000 lei, după ce a câștigat licitația organizată de Ministerul Mediului.
Canalul Bâstroe a revenit în atenția publică în martie, când Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că a cerut Ambasadei Ucrainei lămuriri referitoare la informațiile apărute despre inaugurarea unui baraj de pe artera navigabilă de mare adâncime "Dunăre - Marea Neagră" (Bâstroe).
Cu acest prilej, partea română a reamintit părții ucrainene că astfel de acțiuni încalcă prevederile internaționale. În schimb, guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, a declarat în mai că, în ciuda piedicilor puse de România, construcția canalului Dunăre-Marea Neagră a fost finalizată, canalul funcționează și chiar aduce venituri Ucrainei și în special regiunii Odesa.
Pe de altă parte, Ucraina a sesizat Comitetul Convenției de la Espoo că România derulează anumite lucrări în Delta Dunării, acesta hotărând că va adopta în martie 2010 un raport privind sesizarea și eventuale recomandări cu privire la chestiunile ridicate, după ce România a respins ferm acuzațiile aduse de Ucraina.
Ambasadorul României în Ucraina, Traian Hristea, a declarat recent, într-un interviu pentru NewsIn, că, potrivit informațiilor existente, partea ucraineană continuă lucrările.
"Rezoluția Convenției (de la Espoo, n.r.) prevede cu foarte mare claritate că pe perioada acestor negocieri și consultări nu se mai fac nicun fel de lucrări la canal. În mod normal trebuie oprit totul. Constatăm, pe baza informațiilor din Ucraina, că lucrările sunt continuate și sunt justificate ca aparținând de faza întâi a proiectului, lucru care nu este în totalitate adevărat, fiind vorba despre extensii la dig și alte lucrări care țin, de fapt, de faza a doua. În acest sens, noi vom continua demersurile atât în plan bilateral, cât și în plan ultilateral, pentru a readuce discutarea acestui proiect în limitele prevăzute de către obligațiile bilaterale și internaționale pe care România și Ucraina le au în domeniul mediului", a punctat acesta.
Comitetul de Implementare al Convenției de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier din cadrul ONU a început analizarea unei sesizări din luna martie a Ucrainei cu privire la "așa-zisa nerespectare de către România a obligațiilor sale de mediu în ceea ce privește protecția Deltei Dunării", potrivit unui comunicat MAE.
Potrivit ministerului român, acțiunea Ucrainei "urmărește, în realitate, să distragă atenția forurilor internaționale de la adevărata problemă pe care o constituie construirea Canalului Bîstroe".
Astfel, ca urmare a dezbaterilor orale, Comitetul de Implementare va prezenta un proiect de raport pe care îl va supune pentru observații și comentarii celor două părți, urmând ca forma finală să fie adoptată la următoarea reuniune a Comitetului, în martie 2010. Raportul va fi supus ulterior spre adoptare reuniunii statelor părți care va avea loc în 2011.
Mecanismul sesizării Comitetului de Implementare al Convenției Espoo a fost declanșat pentru prima dată de către România, în ianuarie 2007, în legătură cu proiectul ucrainean Bîstroe. În urma demersurilor României, în mai 2008 statele părți la Convenție au decis că Ucraina a încălcat prevederile Convenției și au cerut stoparea lucrărilor.