România bate pasul pe loc în lupta anticorupție și în reforma în justiție, arată un studiu realizat de Freedom House.
29 de țări au fost urmărite de-a lungul anului 2008. Raportul Freedom House spune că situația în România este la fel ca înaintea intrării în Uniunea Europeană.
Țara noastră a păstrat aceiași coeficienți la cinci din cele șapte capitole ale raportului. Categoria "Proces electoral" obține un scor mai bun, iar "Societatea civilă" este notată cu un scor mai mic decât în 2007. Marii corupți au stat liniștiți: la capitolul corupție, România, mai degrabă, a înregistrat eșecuri.
Raportul amintește de încercările Parlamentului de a reinstaura imunitatea pentru miniștrii care au și statut de parlamentari, dar și de tentativele de a-l îndepărta pe procurorul șef al DNA, Daniel Morar.
Noul sistem de vot uninonimal ne-a adus puncte în raport, dar aceeași analiză preconizează că 2009 va sta sub semnul alegerilor prezidențiale, cu scandalurile tipic românești. Cât despre politica noastră în 2008, raportul spune că în 2008, "Coaliția minoritară a adus instabilitate, propunând Parlamentului legi care implicau cheltuieli mari și care au și fost adoptate".