Ultimele Stiri· 2 min citire

România a exportat circa 80% din producția textilă, în 2008

România a exportat circa 80% din producția textilă, în 2008

România a exportat circa 80% din producția textilă, în 2008

Publicat10 mar. 2009, 14:19
Actualizat10 mar. 2009, 14:23
SursăNewsIn

Aproximativ 80% din producția de textile din România a fost exportată în 2008, potrivit președintelui executiv al Federației Patronale a Industriei Ușoare (FEPAIUS), Aureliențu Popescu.

Președintele FEPAIUS, Maria Grapini, a declarat pentru NewsIn că, în 2008, în topul firmelor de textile exportatoare din România, în termeni de valoare, se aflau Seroussi și compania de lenjerie intimă Jolidon. Aceasta a adăugat că exportul de cămăși se află în top, atât cantitativ, cât și ca valoare.

Totodată, președintele executiv al FEPAIUS, Aureliențu Popescu, a declarat pentru NewsIn că principalele țări către care România exportă sunt cele din Europa, dar și în Egipt. El a menționat că 80% din textile se exportă, iar 80% dintre acestea ajung în Europa.

Conform datelor referitoare la industria textile-pielărie pentru anii 2007-2008, exporturile din industria textilă românească sunt, în principal, cele de produse textile și articole de îmbrăcăminte. În anul 2008, aproximativ 1.000 de materiale textile (fire, țesături, panglici etc) au fost exportate în țările din Europa, în timp ce numărul articolelor de îmbrăcăminte a fost de 2.657, în scădere cu 7% față de 2007.

De asemenea, Popescu a spus că segmentul de exporturi de textile românești se va orienta în perioada următoare către Canada și Asia. "Din moment ce procentul de exporturi este atât de mare în țările din Europa, vrem să ne orientăm către Canada și Asia", a adăugat Aureliențu Popescu.

Președintele executiv al FEPAIUS declara recent că industria textilă din România a înregistrat scăderi constante în ultimii trei ani, de circa 6-7 procente pe an, începând cu 2005. 

În 2008, valoarea exporturilor s-a ridicat la 5,1 miliarde de euro, din care un miliard provin din exportul produselor textile, iar 2,6 miliarde din articole de îmbrăcăminte. De asemenea, potrivit datelor furnizate de FEPAIUS, valoarea exporturilor a scăzut în 2008 cu aproximativ 335 milioane euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când a fost de 5,4 miliarde de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri