Fostul şef al Jandarmeriei Române trebuie să fi avut o viziune, atunci când a hotărât repictarea unor obiecte de patrimoniu, pe care era înfăţişat Ceauşescu. O viziune artistică şi istorică grandioasă, prin care jandarmeria era integrată cu tempera în axa temporală a legii şi ordinii radicale. Fiindcă nu orice chip cioplit i-a luat locul dictatorului, ci chiar Vlad Ţepeş, voievodul vestit pentru modul definitiv în care-şi pedepsea duşmanii şi care, în simbolistica elementară a lui Lucian Pahonţu, trebuie să fi fost întruchiparea justiţiei absolute. Şi-n timp ce obrajii dolofani ai lui Ceauşescu se subţiau, întinzându-se pe pomeţi, iar de sub nas i se răsucea mustaţa, în mintea jandarmului şef răsuna probabil versul „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne...”, singurul, din întreaga poezie eminesciană, pe care – vorbesc din experienţa mea didactică – toţi repetenţii îl reţin.
Lucian Pahonţu, actualmente şef al SPP, recunoaşte, cu seninătate, că a băgat pensula în obiectele de patrimoniu. Şi-o fi zis că, dacă sunt de patrimoniu, sunt ale întregului popor şi, cum jandarmii sunt popor care apără poporul, au dreptul să le modifice în conformitate cu aspiraţiile lor înalte şi să decoreze cu ele sediul instituţiei. Aici nu este vorba de necunoaşterea legii – dacă altfel stau lucrurile generalul Pahonţu nu este apt să patruleze nici prin parcuri -, ci de dispreţul faţă de ea. El a aprobat cu bună ştiinţă distrugerea unor bunuri împrumutate Jandarmeriei de către Muzeul Naţional de Istorie şi de care nu avea voie să se atingă, chiar dacă înfăţişau un urangutan, doar fiindcă nu corespundeau exigenţelor sale iconice, de şcoală primară.
