Ultimele Stiri· 3 min citire

Robert Enke suferea de depresie din 2003

Robert Enke suferea de depresie din 2003

Robert Enke suferea de depresie din 2003

Publicat11 nov. 2009, 18:41
Actualizat11 nov. 2009, 18:43

Sinuciderea lui Robert Enke nu a fost rezultatul unei depresii de moment, ci al unor tulburări ce și-au făcut apariția încă din 2003.

Timp de șase ani a luptat Enke cu depresia, înainte de a ceda și a-și pune capăt zilelor.

Primele probleme au apărut în 2003, când a evoluat la Barcelona și Fenerbahce. Psihologul său, Valentin Makser, a explicat că în acea perioadă Enke suferea de o teamă patologică de eșec. După o perioadă, portarul a început să se simtă mai bine, asta și datorită succesului înregistrat la Hanovra 96, unde a ajuns în 2004.

Numai că problemele au revenit după decesul fiicei sale Lara, care a murit la vârsta de doi ani, în urma unor probleme cardiace. "În urmă cu șase luni, Robert s-a întors la cabinetul meu. Suferea din nou de depresie, iar asta l-a făcut chiar să rateze câteva antrenamente", a povestit Makser, într-o conferință de presă.

Medicul susține că în ultimele săptămâni Robert părea că a făcut progrese. Numai că, potrivit scrisorii de adio pe care a lăsat-o, starea de bine era doar una aparentă, un rol jucat pentru a nu-i îngrijora pe cei din jur și pentru a-și putea pune în aplicare planul de a-și pune capăt zilelor. "În scrisoarea de adio, el și-a cerut iertare pentru faptul că ne-a înșelat deliberat pentru a-și putea îndeplini planul", a precizat Valentin Makser.

"Chiar în ziua în care s-a sinucis m-a sunat și a anulat toate ședințele de terapie din următoarele săptămâni, spunând că se simte mai bine", a adăugat psihologul.

Portarul a respins mereu varianta internării și s-a temut mereu că dacă problemele sale ar ajunge în presă cariera sa ar fi în pericol, și, mai ales, că autoritățile i-ar putea retrage custodia Leilei, fiica sa adoptivă, în vârstă de opt luni.

Văduva lui Enke, Teresa, a găsit puterea de a veni în fața presei pentru a vorbi despre soțul ei. "Fazele depresive erau foarte dificile, dar am mai trecut prin astfel de momente la Barcelona și Istanbul și am reușit să le depășim cu ajutorul doctorului Makser", a spus Teresa Enke.

Ea a subliniat că moartea fiicei lor, Lara, survenită în 2006, la vârsta de numai doi ani, i-a unit foarte mult și că tocmai de aceea a crezut că va reuși din nou să-și ajute soțul să meargă mai departe: "Ne aveam unul pe altul, el avea fotbalul iar acum o aveam pe Leila. Am încercat să-i fiu alături, chiar mergeam cu el la antrenamente. Credeam că dragostea ne va ajuta să trecem peste orice, dar se pare că nu a fost de ajuns".

Robert Enke s-a sinucis marți seară, aruncându-se în fața unui tren care circula cu 160km/h. Incidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată din Neustadt am Ruebenberge, în apropiere de Hanovra.

În vârstă de 32 de ani, el avea 8 selecții la echipa națională a Germaniei, fiind rezervă la Campionatul European din 2008. Enke și-a început cariera la Carl Zeiss Jena, după care a continuat la Borussia Monchengladbach (1996-1999), Benfica (1999-2002), dar și la FC Barcelona, Fenerbahce și Tenerife. Din 2004, el a evoluat pentru Hanovra 96.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri