Ultimele Stiri· 1 min citire

Reguli ignorate la casele de schimb valutar

Reguli ignorate la casele de schimb valutar

Publicat16 iul. 2009, 12:24
Actualizat13 sept. 2009, 23:26
SursăRomantica

Noile norme impuse de Protecția Consumatorului sunt ignorate de mulți patroni de la casele de schimb valutar. Panourile sunt neschimbate, iar angajații habar nu au de noile reguli.

Patronii caselor de schimb nu se conformează noilor norme impuse de ANPC. Mesajul cel mai uzual, „Comision Zero”, trebuia să dispară încă de alaltăieri de pe panourile birourilor de schimb valutar. La două zile de la emiterea Ordonanței, acestea arată, însă, neschimbate. Angajații caselor de schimb știu de noile reguli dar nu se grăbesc să le aplice.

Gara de Nord, peste drum de magazinul Sora. Pe panoul cât un perete scrie cu litere de-o șchioapă „comision zero” deși astfel de mesaje nu trebuie să mai fie afișate.

Casele de schimb valutar trebuie să afișeze cel puțin patru valute și să elibereze fiecarui client un formular de tranzacționare. Cei care nu respectă noul regulament riscă amezi de la 1.000 până la 10.000 de lei. Se pare că amenzile nu sperie pe nimeni.

Noile norme nu au ajuns nici pe Bulevardul Magheru. De la începutul anului, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a înregistrat peste 400 de plângeri care vizează nereguli la casele de schimb.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri