Ultimele Stiri· 4 min citire

REALITATEA.NET vă recomandă zece filme de văzut în perioada sărbătorilor

REALITATEA.NET vă recomandă zece filme de văzut în perioada sărbătorilor

REALITATEA.NET vă recomandă zece filme de văzut în perioada sărbătorilor

Publicat26 dec. 2009, 14:50
Actualizat30 dec. 2009, 08:35

Pentru orele de liniște și relaxare care mai rămân, REALITATEA.NET va propune câteva filme de văzut sau de revăzut în serile calde cu miros de cozonac.

Perioada sărbătorilor de Crăciun se dovedește a fi, aproape de fiecare dată, una foarte încărcată și agitată pentru fiecare dintre noi. Multe ore pierdute la cozi nesfârșite în magazine și mult mai multe petrecute în bucătărie pentru prepararea bunătăților de sezon. Pentru orele de liniște și relaxare care mai rămân, REALITATEA.NET va propune câteva filme de văzut sau de revăzut în serile calde cu miros de cozonac.

1. O poveste de Crăciun este un film numai bun de văzut in aceste zile. Laolaltă, adulții și copiii, se pot transpune într-o lume de basm imaginată de Charles Dickens. Povestea este despre un bătrân avar care trebuie să întâlnească fantomele Crăciunului trecut, Prezentului și Viitorului apropiat, pentru a-l ajuta să reînvie bunătatea din inima lui rece.

2. Chiar dacă nu sunteți fan fimelor cu vampiri, aflați că Twilight este despre o poveste de dragoste dintre un adolescent vampir și o fată cu ceva probleme de socializare. Povestea se complică atunci când dușmanii vampiri ai tânărului vor să o vâneze pe Bella. Va putea oare adolescentul să o protejeze și să se abțină el însuși de la pofta pe care i-o provoacă mirosul ei? 

3. Amintiri din Epoca de Aur ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor '80 recuperând umorul care i-a ajutat pe români să supraviețuiască acelei perioade. Dacă vreți să aflați de ce a fost lăudat în cor de presa internațională, nu vă rămâne decât să vă rezervați câteva ore pentru DVD-uri.

4. Pasionații de filme SF nu vor rata pelicula Avatar. Pentru că este cel mai scump film din istorie, circa 260 de milioane de dolari, pentru că a fost descris ca fiind o peliculă  "cum nu s-a mai vazut vreodată" și mai ales datorită efectelor speciale care îi vor transporta într-o altă lume. O lume reprezentată, în metafora 3D a lui James Cameron, de o planetă îndepărtată numită Pandora, o lume ale cărei cadre au avut nevoie, fiecare în parte, de câte 100 de ore de muncă de animație.

Într-un titlu ce amestecă inspirat admirația, invidia și umorul englezesc, The Guardian titrează despre "Avatar": "N-ar trebui s-o spunem, dar e foarte bun". Iar BBC punctează eliberarea pe care a trăit-o Cameron la terminarea filmului, după aproape patru ani de muncă neîntreruptă, veniți după alți 10 în care cineastul a așteptat, cu scenariul în mână, tehnologia care să poată urni proiectul.

5. Pentru Saw vă trebuie mult curaj. Nu e un film la care să te uiți tolănit în fotoliu, cu o pungă de floricele în față. Seria de șase filme surprinde prin originalitate și acuratețea detaliilor.  

6. De Sărbători, pentru fetele care își vor dedica o seară numai a lor, avem un pont, The Ugly Truth. Filmul este o comedie isteață și sexy despre bărbați, femei și prăpastia dintre felurile în care gândesc unii despre ceilalți, visăm, sau ne încercăm puterea de seducție asupra sexului opus.

7. Și pentru că meniul de Crăciun nu va fi complet fără o porție sănătoasă de râs, vă propunem una dintre cele mai bune comedii ale anului, The Hangover. Fiți fără grijă, zvonul că râsul îngrașă a fost lansat de către cei fără simțul umorului și invidioși. În plus, acest lucru nu a fost încă demonstrat de către cercetători. Cu două zile înainte de nuntă, Doug și trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-și mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru din pluș, iar din șifonier se aude un gângurit!

8. Pentru pasionații de filme vechi și de muzică bună propunerea noastră se oprește la Singin' in the Rain. Acesta este unul dintre cele mai apreciate musical-uri hollywoodiene, apărut la începutul anilor '50. Povestea sunetului se împletește perfect cu  carisma personajelor, iar optimismul lor este contagios.

9. Cea mai bună alegere pentru romanticii care vor să se izoleze de agitația din această perioadă este filmul de dragoste  Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Un film inteligent, neconvențional, în care Jim Carrey joacă un altfel de rol.

10. Dacă spiritul Crăciunului v-a destins prea mult, vă propunem un film energizant, întunecat și cu personaje complexe. Inspirat din personajele benzilor desenate, The Dark Knight este un film inteligent care vă va ține cu sufletul la gură până la ultima secvență.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri