Ultimele Stiri· 2 min citire

REALITATEA.MOBI te premiază până la sfârșitul lunii mai

REALITATEA.MOBI te premiază până la sfârșitul lunii mai

REALITATEA.MOBI te premiază până la sfârșitul lunii mai

Publicat22 apr. 2009, 09:23
Actualizat23 apr. 2009, 00:58

REALITATEA.NET a lansat REALITATEA.MOBI, site-ul mobil care oferă în timp real cele mai importante informații publicate pe portalul numărul 1 de știri din România sau difuzate pe Realitatea TV.

Cei care se informează prin intermediul REALITATEA.MOBI au ocazia de a câștiga săptămânal, până la sfârșitul lunii mai, câte un telefon Nokia N96 și 50 de abonamente Internet Mobil oferite de Vodafone.

REALITATEA.MOBI este accesibil gratuit din browserul oricărui telefon conectat la serviciul de internet mobil și beneficiază – în premieră pentru un mobisite românesc - de conținut video adaptat pentru toate modelele de telefoane mobile de noua generație, un motor de căutare eficient, serviciu de abonare RSS, transmitere de știri prin SMS și, nu în ultimul rând, posibilitate de încărcare a evenimentelor înregistrate de utilizatori cu ajutorul telefonului mobil personal prin intermediul serviciului Martor Ocular.

Știrile sunt prezentate sub formă de text, cât și cu imagini, fotografii și fișiere video atașate, fiind afișate compatibil cu performanțele telefonului utilizatorului. Pe unele tipuri de telefoane inteligente userii pot naviga mai ușor pe REALITATEA.MOBI folosind tastele numerice de la 0 la 9.

De asemenea, fluxul RSS al mobisite-ului livrează informația într-un format special pentru telefonul mobil, cu posibilitate de vizualizare a comentariilor utilizatorilor REALITATEA.NET și de postare de comentarii.

Cu un singur click, știrile REALITATEA.MOBI pot fi direcționate prin SMS către alți utilizatori interesați, aceștia primind pe telefonul lor mobil un link activ care îi va duce direct la articolul dorit.

În plus, evenimentele de interes major înregistrate de useri și transmise cu ajutorul serviciului Martor Ocular de pe REALITATEA.MOBI vor fi publicate pe REALITATEA.NET și chiar difuzate pe Realitatea TV.

REALITATEA.MOBI este un serviciu dezvoltat de F5 în parteneriat cu StarTech. Spațiile publicitare REALITATEA.MOBI sunt administrate de regia F5 X-Media prin intermediul unei soluții tehnice speciale de mobile advertising, dezvoltată de compania olandeză MADS, unul dintre liderii europeni în domeniu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri