Antrenorul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, a plâns la despărțirea de echipa de sub Tâmpa și a declarat că a trăit o poveste frumoasă la formația pe care a promovat-o în prima ligă și a lăsat-o neînvinsă pe propriul teren după un sezon întreg.
"Nu pot decât să spun că sunt impresionat de băieți, că astăzi au demonstrat, încă o dată, dacă era cazul, că au o mentalitate puternică, că joacă întotdeauna cu gândul să câștige, au crezut în victorie până la final, chiar dacă era greu și prin prisma informațiilor care veneau de la celelalte meciuri. Și-au dorit foarte mult să învingă Timșoara. Brașovul e cea mai frumoasă echipă din acest final de campionat. Nu a ținut cont de intersele din stânga și din dreapta, și-a respectat orașul, susținătorii și a câștigat și contra lui Dinamo, și contra Timișoarei", a declarat Răzvan Lucescu, miercuri seară, după victoria din meciul cu FC Timișoara, scor 1-0, din ultima etapă a Ligii I.
"E o poveste frumoasă, e ceva senzațional această aventură de la Brașov. E a treia oară oară când plec de la Brașov și de fiecare dată am plecat fericit, pentru că am trăit momente unice", a mai adăugat Răzvan Lucescu, care a mărturisit că va duce dorul antrenamentelor zilnice: "Pentru mine era o pasiune să antrenez zi de zi, dar trebuie să mă adaptez la noua situație. Este o altă experiență din viața mea și sunt de părere că acestea se dezvoltă la club".
Tehnicianul a ținut să îi mulțumească la final portarului Bogdan Stelea, care s-a aflat la ultimul meci din carieră. "Vreau să-i mulțumesc lui Bogdan Stelea că a acceptat vara trecută să vină aici, unde a avut multe de dat acestui vestiar. A fost un mare fotbalist, și-a început cariera cu tatăl meu și a terminat-o cu mine, iar acum, împreună, începem o nouă provocare și sper să ieșim cu fruntea sus", a spus Lucescu junior, care a făcut un tur de al stadionului, după meci, împreună cu Stelea.
Celălalt portar al echipei brașovene, Dani Coman, l-a aplaudat la rândul său pe Stelea și a declarat: "Mi-ș dori și eu ca la 41 de ani să apăr cum a făcut-o Bogdan Stelea și să am parte de o carieră la fel de frumoasă. Vreau să rămân la Brașov. Îmi place Brașovul, îmi place echipa, dar e important să știu că se dorește preformanță".
Antrenorul Brașovului a mai spus că nu va avea nicio petrecere după meci și a declarat că viitorul echipei de sub Tâmpa depinde acum numai de deciziile pe care le va lua patronul ei. "Problema e în mâinile patronului. Domnul Neculaie știe cel mai bine să continue. Ioan Neculaie trebuie să fie mândru că Brașovul de la locul 11 în Liga a II-a, unde era măcinată de conflicte și scandal, a ajuns din primul an în Liga I să impună respect echipelor mari".
Răzvan Lucescu a plâns după meci, în momentul în care l-a îmbrățișat Bogdan Stelea, aflat la meciul de retragere. Portarul a primit o plachetă și a făcut un tur de onoare al stadionului, împreună cu antrenorul al cărui secund a acceptat să fie la echipa națională.
Președintele executiv Dinu Gheorghe a anunțat după meci că nu este decis în privința rămânerii la FC Brașov. "Dacă Ioan Neculaie are bani pentru a asigura un buget suficient Brașovului, atunci rămân, dar e nevoie să vină și alți oameni lângă domnul Neculaie".
De partea cealaltă, antrenorul interimar al lui FC Timișoara, Valentin Velcea, a fost laconic la finalul meciului. "Am ținut nepărat să câștigăm astăzi. Am făcut o strategie pentru două meciuri, și pentru cel de azi, și pentru cel din Cupă. Lucrurile au decurs bine doar până la un moment dat. În fotbal, ocaziile se răzbună. Am ținut să încheiem cu o victorie, pentru moralul jucătorilor", a declarat Velcea.
Patronul echipei timișorene, Marian Iancu, a ținut să precizeze că "nu mai vorbește niciodată cu presa", evitând dialogul cu reprezentanții mass-media. Iancu a urmarit și aplaudat festivitățile de la finalul meciului.
FC Brașov a învins-o pe FC Timișoara cu 1-0, miercuri, în etapa a 34-a, iar Răzvan Lucescu s-a despărțit cu o victorie de public, la ultimul său meci pe banca tehnică a echipei de sub Tâmpa. Unicul gol al meciului a fost înscris de Hadnagy, în minutul 88.