Ultimele Stiri· 1 min citire

Râul Prahova a fost poluat cu nămol provenit de la o stație de epurare

Râul Prahova a fost poluat cu nămol provenit de la o stație de epurare

Râul Prahova a fost poluat cu nămol provenit de la o stație de epurare

Publicat13 mai 2009, 13:38
Actualizat15 mai 2009, 08:39
SursăNewsIn

Râul Prahova a fost poluat cu nămol provenit de la o stație de epurare, astfel că apa a devenit maro-negricioasă pe o lungime de aproape 7 kilometri și în zonă s-a înregistrat o mortalitate piscicolă nesemnificativă, a anunțat Administrația Națională Apele Române (ANAR).

"Prin propagare, unda de poluare a ajuns în râul Ialomița, între podul de la Coșereni și Manasia", se mai arată în comunicat.

Echipele ANAR-Direcția Apelor Ialomița Buzău (DAIB) au prelevat probe de apă și biologice, în vederea efectuării analizelor de laborator, și au anunțat în aval de râul Ialomița să nu fie folosită apa.

De asemenea, Administrația Națională Apele Române-Direcția Apelor Ialomița Buzău a luat măsura descărcării din acumularea Dridu a unui debit suplimentar pentru a asigura diluția apei.

Echipa ANAR și Garda de Mediu Prahova verifică în prezent folosințele de apă pentru a stabili sursa de poluare și pentru a dispune măsurile de sancțiune care vor fi aplicate poluatorului, în conformitate cu legislația în vigoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri