Giuleștenii i-au învins cu 4-1 pe medieșeni și au ajuns la 32 de goluri marcate, dublul reușitelor campioanei Unirea Urziceni în acest sezon al primei divizii.
I-a fost greu Rapidului cu Gaz Metan Mediaș. Se poate spune că giuleștenii chiar s-au chinuit în prima repriză și doar un penalty izbăvitor le-a pus capăt suferinței.
Despre cât de justificată a fost decizia arbitrului Marius Avram de a arăta punctul cu var se poate porni o adevărată polemică, însă dacă în acest caz i se poate acorda credit fiului președintelui CCA, trebuie subliniat faptul că lovitura liberă din care Rapidul s-a desprins la 2-1 a fost foarte ușor acordată.
Această din urmă fază se întâmpla în minutul 71, apoi oaspeții au pornit din nou în căutarea egalării, dar pe spațiile lăsate libere alb-vișinii au mai marcat de două ori și au trimis un balon în tranversala porții lui Buchta. Cu această victorie, elevii lui Nae Manea revin pe primul loc în Liga I, însă poziția lor este fragilă, având doar un punct în fața urmăritoarelor, aflate doar la un punct distanță.
CASETA TEHNICĂ
RAPID - GAZ METAN MEDIAȘ 4-1 (Iencsi 43, Spadacio 71, Ioniță 85, Răduță 90+1 / Pârvulescu 61)
Rapid: Bornescu (Marinescu 68) - Păun, Iencsi, M. Constantin, Bozovic - C. Lazăr, Matic (Răduță 65) - Grigorie, Spadacio, Buga (Tene 77) - Ioniță. Antrenor: Nicolae Manea.
Gaz Metan Mediaș: Buchta - Nohai (Sabou 83), R. Zaharia, Hoban, Fl. Lazăr - Buzean, Muntean, Todea, Pârvulescu - Dudiță (Cigan 46), Bud. Antrenor: Cristi Pustai.
Cartonașe galbene: Ioniță 45+1, Iencsi 45+2, Grigorie 76 / Pârvulescu 36, Nohai 42, Dudiță 44
Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaș, Iulian Radu
Stadion: Giulești-Valentin Stănescu; Spectatori: 4.000
Vezi aici cum se desfășurat meciul Rapid - Gaz Metan 4-1