Radu Voina, antrenorul Oltchimului, a recunoscut la finalul semifinalei cu Viborg, scor 28-34, că danezele au meritat victoria. Voina a declarat că echipa sa a evoluat slab și că meciul s-a pierdut mai ales datorită evoluției compartimentului ofensiv.
"Cred că valoarea și-a spus cuvântul, au fost mult peste noi, chiar dacă au jucat așa cum ne-am așteptat. Ne-au dat 11 goluri pe contraatac. Handbalul e frumos când e jucat simplu, așa cum a jucat Viborg. Victoria lor a fost meritată, din partea noastră a fost un meci slab, chiar dacă pe alocuri am dat senzația că ne putem apropia, cred că greșelile individulale au fost multe și la acest nivel nu se iartă. Cred că a fost o presiune mare, dar care nu s-a transformat în ceva bun. Doar Luminița a mai jucat la acest nivel, restul nu s-au adaptat la presiune. Din nefericire, plumbul a fost în picioarele nostre. Niciodată un meci nu seamănă cu altul, de ce să nu visăm? La Viborg vom juca fără presiune. Cred că meciul s-a pierdut în atac, am jucat foarte slab acolo, de fapt a fost slab în toate compartimentele. Cristina Vărzaru a jucat foarte bine, o felicit, și sper să-și aducă aportul și la echipa națională. Ea este selecționată, o aștept să joace pentru naționala României", a declarat Radu Voina, la Sport.ro.
Formația feminină de handbal Oltchim a pierdut, duminică, pe teren propriu, în fața grupării daneze Viborg, scor 28-34 (11-16), în manșa tur din semifinalele Ligii Campionilor. Returul se va disputa în Danemarca, pe 18 aprilie, de la ora 15.00.