În primele nouă luni după naștere, cimpanzeii pot fi mai inteligenți decât oamenii, susțin cercetătorii. Puii de cimpanzeu orfani, care au primit atenție ''maternă'' specială din partea oamenilor, au avut rezultate mult mai bune la testele de abilitate cognitivă decât bebelușii normali.
Cimpanzeii sunt cele mai apropiate rude, în viață, ale omului. Ambele specii au evoluat din același strămoș comun, acum cinci milioane de ani, și împărtășesc 94% din ADN.
Profesorul Kim Bard de la Universitatea Portsmouth a supus 46 de pui de cimpanzeu la același test cognitiv la care au participat și bebeluși, pentru a măsura modul în care aceștia reacționează la stimuli emoționali precum sunetele sau diferite obiecte, informează dailymail.co.uk.
Cercetătoarea a descoperit astfel, că cimpanzeii care au primit o atenție emoțională specială din partea îngrijitorilor de la grădina zoologică erau mult mai avansați din punct de vedere cognitiv decât copiii, care au primit aceeași atenție din partea părinților naturali.
După vârsta de nouă luni, conducerea a fost preluată însă de oameni, devenind mult mai inteligenți decât rudele lor primate.
Acesta nu este primul studiu care arată nivelul ridicat de inteligență la cimpanzei. Potrivit unei cercetări realizate cu puțin timp în urmă, cimpanzeii reușesc mult mai bine decât studenții să memoreze o listă de numere.
Cimpanzeii își construiesc unelte pentru a găsi mâncare și vânează utilând tehnici evoluate. De asemenea, pot învăța anumite simboluri pentru comunicare, și au capacitatea de a arăta tristețea atunci când cineva apropiat moare.