Ultimele Stiri· 2 min citire

PSD contestă, în unanimitate, rezultatul alegerilor prezidențiale pe motiv de fraudă

PSD contestă, în unanimitate, rezultatul alegerilor prezidențiale pe motiv de fraudă

PSD contestă, în unanimitate, rezultatul alegerilor prezidențiale pe motiv de fraudă

Publicat7 dec. 2009, 11:53
Actualizat8 dec. 2009, 10:22

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că fraudele înregistrate în turul al doilea al alegerilor prezidențiale obligă PSD să conteste scrutinul de duminică. Social-democratul a acuzat că "aparatul de stat al lui Traian Băsescu încearcă să-l scoată pe actualul președinte învingător".

Comitetul Executiv al PSD a aprobat, în unanimitate, contestarea alegerilor de duminică.

"Constatările din ziua și noaptea precendentă, precum și discuțiile cu colegii din județe ne confirmă frauda în cazul alegerilor pentru funcția de președinte în turul II . Pornind de la rezultatele exit-poll-ului, pornind de la numărul de voturi nule mare față de diferența prezentată de BEC între cei doi candidați, pornind de la procesele verbale modificate în BEJ-uri fără verificarea votului valabil exprimat, pornind de la turismul electoral masiv, fără posibilitatea de a compara în timp real dacă persoanele care au votat în secțiile speciale au votat și pe listele din secțiile permanente, precum și alte lucruri constatate în mod evident aceste fapte ne obligă la contestarea acestor alegeri.  Este o obligație democratică, dar și o obligație în fața celor peste 5 milioane de români care l-au votat pe Mircea Geoană", a anunțat Liviu Dragnea.

Dragnea a anunțat că social-democrații sunt convinși că românii l-au ales pe Mircea Geoană președinte. "Aparatul de stat al lui Traian Băsescu încearcă să-l scoată pe acesta, în mod fraudulos, președintele României", a acuzat secretarul general al PSD.

Potrivit legii electorale, PSD poate cere anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării, cel mai târziu 8 decembrie 2009, ora 21,00.  Cerere motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază se adresează Curții Constituționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri