Ultimele Stiri· 1 min citire

Proiectul imobiliar Planorama, un șir lung de amânări pentru cumpărători

Proiectul imobiliar Planorama, un șir lung de amânări pentru cumpărători

Proiectul imobiliar Planorama, un șir lung de amânări pentru cumpărători

Publicat4 aug. 2009, 03:17
Actualizat4 aug. 2009, 03:18
SursăRealitatea TV

Patru blocuri fac cât 1.000 de cuvinte! Cu acest slogan a fost lansat, în 2005, proiectul Planorama, pe Strada Doamna Ghica, din București. Peste o mie de locuințe ar fi trebuit să fie date deja în folosință. După patru ani însă, niciunul dintre cumpărători nu s-a mutat în noua casă, pentru că data predării se tot amână de la un termen la altul.

Zeci de persoane s-au adunat în fața complexului, nemulțumite că nu pot intra în posesia apartamentelor pe care le-au plătit. La întâlnire a fost invitată și presa. Degeaba, însă, firma de pază a interzis accesul.

La întâlnire, stupoare! "Am discutat cu un domn de naționalitate israeliană, căruia nu îi știm numele și care a venit să ne dea un distonocalm", a declarat una dintre persoanele înșelate.

Proiectul cuprinde o mie de locuințe. Pentru 250 dintre acestea, oamenii au plătit între 33.000 și 120.000 de euro, dar nu se pot muta în ele pentru că nu au utilități. Blocul ar fi trebuit să fie dat în folosință la jumătatea anului 2007. Prin urmare, proprietarii ar fi trebuit să aniverseze acum doi ani de când au propria locuință. Se împlinesc însă doi ani de amăgiri, timp în care cei care au contractat un apartament în acest bloc au fost plimbați pe drumuri și nici măcar nu au fost lăsați să intre în propria casă.

Asta, în ciuda faptului că cei mai mulți dintre ei și-au achitat integral suma cerută de constructor. Firma care se ocupă de proiect nu a dorit să comenteze situația.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri