Ultimele Stiri· 1 min citire

Prințul Akishino este al doilea moștenitor la Tronul Crizantemelor

Prințul Akishino este al doilea moștenitor la Tronul Crizantemelor

Prințul Akishino este al doilea moștenitor la Tronul Crizantemelor

Publicat19 mai 2009, 04:27
Actualizat20 mai 2009, 01:10
SursăRealitatea TV

Prințul Akishino al Japoniei și soția sa au venit marți în România, ultima destinație din cadrul mini-turneului în Europa. Până acum, cuplul a vizitat trei țări prin care trece Dunărea - Austria, Bulgaria și Ungaria, pentru a marca "Anul de Prietenie Japonia-Dunăre 2009".

Fumihito este fiul cel mic al împăratului Japoniei și al doilea moștenitor la Tronul Crizantemelor. A primit titulatura de "Prințul Akishino" în iunie 1990, când s-a căsătorit cu Kiko Kawashima, colegă de facultate și fiica unui profesor de economie.Prințul s-a născut pe 30 noiembrie 1965, la Tokyo. A studiat dreptul și biologia, iar după absolvire și-a continuat pregătirea la Oxford. În 1996 și-a luat doctoratul în ornitologie, după ce un an de zile a făcut cercetări în domeniu în Indonezia și în China. Prințul Akishino este fan Beatles și iubește tenisul. De alfel, este un jucător talentat. În studenție, s-a numărat printre primii zece tenismeni din regiunea Kanto.În prezent, este președintele onorific al Asociației japoneze de Tenis. Prințul Akishino și prințesa Kiko au împreuna trei copii, două fetițe și un băiat. Acesta din urmă, prințul Hisahito, în vârstă de trei ani, este al treilea moștenitor la coroană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri