Ultimele Stiri· 2 min citire

Primarii de comune amenință cu boicotarea alegerilor prezidențiale

Primarii de comune amenință cu boicotarea alegerilor prezidențiale

Primarii de comune amenință cu boicotarea alegerilor prezidențiale

Publicat5 aug. 2009, 11:24
Actualizat5 aug. 2009, 21:57
SursăNewsIn

Supărați că guvernanții nu le ascultă păsurile, primarii de comune amenință cu boicotarea alegerilor prezidențiale din toamnă. Membrii Asociației Primarilor Comunelor din România (APCR) s-au întâlnit miercuri la Constanța și au redactat un protest împotriva guvernanților.

Președintele Asociației Primarilor Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat că protestul cuprinde atitudinea membrilor APCR din România față de atitudinea guvernanților, care nu au participat la lucrările asociației decât la nivel de secretar de stat și director general de minister.

"O astfel de atitudine, în care nu au venit oamenii cu puterea de decizie, o considerăm că reprezintă o aroganță față de autoritățile administrației publice locale la nivelul comunelor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, ținând seama de faptul că fiecare ministru are agenda încărcată mi se părea un lucru elementar, de bun simț, acela că putea să trimită un mesaj scris privind incapacitatea de a participa la aceste lucrări și cel puțin mesajul scris era anexat la lucrările adunării noastre generale", a declarat Emil Drăghici.

Președintele APCR a precizat, însă, că, dacă la viitoarea ședință care va avea loc vineri, se va ajunge la soluții prin care să se încerce rezolvarea problemelor administrației locale, se va renunța la boicotarea alegerilor.  
Drăghici a subliniat că nemulțumirile membrilor asociațiilor sunt mari, dar că cea mai mare dintre ele este salarizarea. "Nemulțumirile sunt foarte mari. Salarizarea este prima pentru că este cea care determină subminarea capacității administrative a autorităților adminsitrației publice locale", a spus președintele Asociației Primarilor Comunelor din România.

Drăghici a mai spus că a luat în considerare propunerile președintelui în legătură cu pactul pentru autonomia locală și că este de acord cu ele.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri