Fondurile provin de la bugetul local, din fonduri structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională) și de la bugetul de stat.
Primăria Capitalei va investi 8,55 milioane de euro pentru consolidarea, restaurarea și conservarea Arcului de Triumf, lucrările urmând să dureze 30 de luni, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Sumele cele mai mari vor fi cheltuite pentru lucrările de rezistență, care vor costa trei milioane de euro, și pe cele de conservare și restaurare a decorațiunilor - 2,27 milioane euro. Vor mai avea efectuate lucrări de tencuială, zugrăveală, vopsit și pentru iluminare exterioară.
Conform notei de fundamentare, edilii au constatat că, din cauza vechimii și mai ales a poluării, monumentul este într-o stare avansată de degradare, mai exact piatra de diverse naturi s-a degradat.
Edilii cred că, astfel, vor contribui la creșterea turismului cultural în București și că aceste lucrări vor "contribui la dezvoltarea regiunii prin intermediul turismului și culturii, sporind importanța acestor factori de creștere economică".
Lucrări de reabilitare ale Arcului de Triumf au mai fost inițiate în 2008, în timpul mandatului lui Adriean Videanu, însă au fost oprite de Sorin Oprescu. Pe 20 august 2008, schelele de pe Arcul de Triumf din București au fost strânse la cererea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care declara, la sfârșitul lui iulie, că monumentul trebuie să fie redat bucureștenilor, deși nu a fost reabilitat. Oprescu spunea la acel moment că, deocamdată, monumentul nu avea nevoie reabilitare, anunțând că singurele lucrări care ar putea fi efectuate vor fi cele de întreținere.