Ultimele Stiri· 1 min citire

Primăria Capitalei va cheltui aproape 700.000 de euro pentru amenajarea unor fântâni

Primăria Capitalei va cheltui aproape 700.000 de euro pentru amenajarea unor fântâni

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 aug. 2009, 19:14

Primăria Capitalei a renunțat la montarea ceasurilor de aur, însă a găsit repede o altă destinație pentru bani. Aproape 700.000 de euro vor fi investiți în repararea unor fântâni arteziene și în achiziționarea mobilierului din jurul lor. Mai precis, bănci făcute din lemn tropical.

Cinci fântâni arteziene din Capitală vor avea parte de ,,operații estetice" pe bani mulți. Una dintre ele este cea din fața Senatului, unde vor fi amenajate jardiniere și va fi montată o instalație de iluminat arhitectural pentru fațada clădirii. Ca un bonus pentru bucureșteni, în fântână va fi montată o instalație de iluminat în apă, compusă din 20 de corpuri.

De reparații și sisteme de iluminare vor avea parte și fântânile de la Izvorul Rece, Sființii Voievozi, Casa Armatei și Academia Militară. Informațiile despre planurile Primăriei Capitalei au apărut pe siteul guvernamental de licitații publice al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement, instituție subordonată municipalității.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri