Prefectul de Argeș, Marcel Proca, a cerut suspendarea permisului de conducere pentru fotbalistul Adrian Ropotan și a cerut Judecătoriei Pitești anularea documentului.
Prefectul a precizat că și în cazul dosarului fostului mijlocaș al echipei Dinamo, în prezent fotbalist la Dinamo Moscova, ca și în cel al primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, există nereguli privitoare la viza de flotant.
"Este vorba de neîndeplinirea condițiilor legale de stabilire a domiciliului. El avea domiciliul în Slobozia, județul Ialomița, iar pe 26 martie 2007 a obținut domiciliul în Pitești, pentru ca, două mai tîrziu, pe 28 martie 2007, să suțină examenul pentru categoria B. Pe cererea de viză a semnat sectoristul, dar nu și titularul spațiului", a declarat prefectul Marcel Proca.
Prefectura Argeș i-a suspendat, în data de 25 mai, permisul de conducere și primarului sectorului 4 București, Cristian Poprescu Piedone.
De asemenea, printre persoanele pentru care Prefectura Argeș a cerut suspendarea permiselor se află și fotbalistul Cosmin Moți, de la Dinamo.
Numele lui Moți a apărut încă de la început în scandalul obținerii permiselor auto în mod fraudulos la Pitești, când s-a aflat că și-a obținut viza de flotant la Pitești, deși el locuiește în Capitală. Se pare că dosarul lui a intrat în atenția anchetatorilor ca urmare a acestei nereguli referitoare la adresa de domiciliu.
Primul termen în instanță în procesul de anulare a permisului pentru fundașul dinamovist a fost stabilit la Judecătoria Pitești pe data de 17 iunie.
Operațiunea de verificare a dosarelor în baza cărora se consideră că au fost eliberate în mod fraudulos permise a fost demarată în data de 10 martie la SPCRPCÎV Argeș și au fost analizate filă cu filă 4.966 de dosare.
DNA a trimis în judecată, în luna decembrie a anului trecut, 28 de persoane, dintre care 22 în stare de arest preventiv, în legătură cu fraudarea examenelor pentru obținerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Argeș.