Ministrul demis al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că trecerea Registrului Comerțului (ONRC) de la Ministerul Justiției la camerele de comerț reprezintă una dintre cele mai mari greșeli în domeniul justiției și speră ca "lucrurile să nu rămână în acest fel".
Deputații au adoptat, marți, propunerea legislativă privind trecerea Oficiului Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției în cea a Camerelor de Comerț, întrunind 242 voturi favorabile, 36 împotrivă și 8 abțineri, Camera Deputaților este decizională în acest caz. Parlamentarii au avut opinii divergente la dezbaterea proiectului ce a avut loc luni, în timp ce PDL a cerut retrimiterea la Comisie pe motiv că proiectul e împotriva "bunului simț", PNL și PSD au pledat pentru adoptare.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Justiției după decizia Parlamentului, "inițiativa legislativă pune sub semnul întrebării modul în care vor fi gestionate veniturile ONRC" care, în 2008, au depășit 40 de milioane de euro.
Ministerul Justiției a anunțat că va solicita președintelui României să retrimită Parlamentului propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România 335/2007 și a Legii 26/1990 privind Registrul Comerțului care prevede trecerea Oficiului Național al Registrului Comerțului de la MJ la camerele de comerț.
Într-o declarație de presă susținută marți, Alina Bica, secretar de stat în cadrul MJ, a spus că proiectul de lege adoptat de Parlament ridică probleme de constituționalitate și conformitate cu alte legi în vigoare.
Potrivit secretarului de stat, prin trecerea ONRC din subordinea Ministerului Justiției în subordinea camerelor de comerț (instituții private), se pun în discuție programele de cooperare juridică în plan european, cum sunt E-justice și N-lex, precum și aplicarea unor directive europene în materia societăților comerciale".
"De asemenea, se ignoră și periclitează mecanismele moderne, care funcționau bine până în acest moment, de publicitate și aplicare a procedurilor în materia insolvenței si regimul societăților comerciale și a comercianților. Sunt afectate și aplicabilitatea reglementărilor în materia combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, care stabilesc obligații clare în acest sens", se arată în comunicatul ministerului.
Ministerul Justiției a susținut, în mod constat, că transformarea statutului ONRC nu se justifică, având în vedere că, potrivit normelor comunitare, ministerul este instituția responsabilă să realizeze transpunerea și să monitorizeze aplicarea normelor comunitare în materia societăților comerciale, aplicare realizată, în cea mai mare parte, prin Registrul Comerțului. Transferul Registrului ar pune Ministerul Justiției în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor sale în acest domeniu, se mai arată în comunicat.
Alte argumente pentru menținerea ONRC în subordinea ministerului sunt legate de coerența sistemului legislativ, având în vedere că viabilitatea unor soluții legislative și asigurarea corectitudinea aplicării actelor normative corespunzătoare depind de modul de funcționare a ONRC (Legea societăților comerciale, Legea insolvenței, Legea nr.359/2004, OUG nr.44/2008, Codul de procedură penală - atragerea răspunderii penale a persoanei juridice), susține Ministerul Justiției.