Pe cît de surprinzătoare a fost arestarea mahărului Popoviciu și a granzilor de la DGIPI și DGA, pe atît de rapid s-a organizat scăparea lor din priponeala de o zi. Cel mai mare tun dat în România după ‘89 a avut parte de o cacealma pe măsură. Ca s-o înțelegeți mai ușor, o dăm sub formă de teatru absurd-penal.
Avem personajele:
Gheorghe Cuzuc - judecător la Biroul de Carte Funciară
Viorica Costiniu - judecătoare Curtea de Apel
Călin Popescu Tăriceanu - pasator-primitor șef de terenuri dubioase
Puiu Popoviciu, Petru Pitcovici, Cornel Șerban - învinuiți penal
Piesă în trei acte
Actul 1
2007 - Tăriceanu semnează o Hotărîre de Guvern prin care un teren domeniu public al statului, deținut de Poșta Română, trece în domeniul privat al statului.
Mai apoi, Poșta Română se asociază cu o firmă privată din anturajul lui Puiu Popoviciu, aducînd ca aport terenul respectiv. Valoarea de piață a terenului era de aproximativ 65.000.000 de euro, dar în asociere a fost evaluat la un preț de vreo șaisprezece ori mai mic.
Cazul a ajuns la DNA, care îl incriminează, printre alții, pe Gheorghe Cuzuc, implicat în intabularea terenului. Cuzuc face plîngere împotriva urmăririi sale penale. Aici trebuie făcută precizarea că un astfel de plîngere era o aberație juridică, sau, ca să păstrăm terminologia de Drept, era "inadmisibilă". Această aberație ajunge la judecătoarea Viorica Costiniu. În ciuda faptului că era o aberație, Viorica Costiniu cere DNA-ului întreg dosarul pe cazul Poștei, în original.
DNA-ul refuză să-l dea în original, dar acceptă să-l dea în copie, motivînd că oricum e o aberație plîngerea lui Cuzuc. Viorica Costiniu se încăpățînează să-l ceară și, pentru a fi mai convingătoare, îi aplică lui Doru Țuluș, șeful Secției a II-a din DNA, care instrumenta dosarul, o amendă de 500 lei.
La ceva timp Viorica Costiniu acceptă că plîngerea era o aberație, dar amenda pentru Țuluș rămîne. De ce oare atîta încrîncenare pe predatul unui dosar care oricum făcea obiectul unei aberații juridice? Explicația poate fi că, avînd dosarul în original, Costiniu putea sustrage declarații olografe. Nu e o premieră, se practică asiduu în instanțele noastre. De aceea se pare că Țuluș s-a opus să-l dea în original. Bun, trecem la...
Actul 2
Tot 2007, tot Tăriceanu ia în concesiune (prin firma lui, ATS-dealer Citroen) o suprafață importantă pe Șoseaua București-Ploiești, nr. 42-46. E o parcelă, de fapt, din terenul lui Popoviciu, care face acum obiectul dosarului în care e implicat DGIPI și DGA. Intabularea terenului lui Popoviciu a făcut-o la un moment dat tot Gheorghe Cuzuc.
Actul 1 combinat cu Actul 2 duc la Actul 3
Terenul lui Popoviciu, de pe Șoseaua București-Ploiești, nr. 42-46, inclusiv parcela lui Tăriceanu, au ajuns sub lupa procurorului Țuluș, adică la Secția a II. Gheorghe Cuzuc e inculpat alături de Popoviciu, Pitcovici și Șerban în acest dosar. Pe ultimii trei i-am văzut scoși din arestul de o zi prin decizia judecătoarei Viorica Costiniu. Aceeași Viorica Costiniu care a făcut presiuni în mai vechiul dosar din actul 1, la solicitarea aceluiași Gheorghe Cuzuc.
Din surse judiciare, știm că Viorica Costiniu nu a fost aleasă la întîmplare să judece în cazul lui Popoviciu. Alegerea judecătorilor în astfel de cazuri nu o face un calculator, aleator, cum a susținut într-o emisiune tv liberala Norica Nicolai, juristă de profesie. Ci decide președintele de instanță. În concluzie: acest ping-pong de terenuri între Tăriceanu și Popoviciu s-a soldat cu trei eliberări din arest, prin grija unei judecătoare care e dedicată acestei cauze.
va urma
