Ultimele Stiri· 2 min citire

Plasticul folosit la biberoane conține o substanță toxică: Bisfenol A

Plasticul folosit la biberoane conține o substanță toxică: Bisfenol A

Plasticul folosit la biberoane conține o substanță toxică: Bisfenol A

Publicat20 nov. 2009, 18:58
Actualizat22 nov. 2009, 14:32

Bisfenol A sau BPA este o substanță chimică asemănătoare hormonilor, prezentă în plasticul făcut să dureze. Produsele includ biberoane, căni, recipiente refolosibile pentru mâncare și băutură, cd-uri și dvd-uri, lentile de ochelari și căști de siguranță. Plasticul reciclabil folosit la sticle nu conține BPA. BPA mai este folosit la vopseluri și adezivi.

În luna martie, cei mai importanți producători americani au anunțat că nu vor mai vinde în SUA biberoane care conțin această moleculă. La sfârșitul lunii iunie, Canada a devenit prima țară care a interzis definitiv utilizarea acestui tip de bibieron.

Problema cu această substanță este că atunci când plasticul este încălzit, bisfenolul migrează în aliment. Transferul se realizează la trecerea prin microunde sau prin simpla vărsare a unui lichid foarte cald în biberon.

Anul trecut, Afssa (Agenția franceză de securitate sanitară a alimentelor) a realizat un raport privitor la bisfenoal A care spună că în condițiile de încălzire sub 10 minute, cantitatea de bisfenol A transferabilă alimentului este inferioară valorii maxime de 50ug pe litru.

Un studiu american realizat anul acesta arată însă că bisfenolul rămâne în corp mai mult timp decât se credea  până acum

Câteva orașe franceze, printre care și Paris, au interzis deja biberoanele care conțin această substanță, fără a mai aștepta cercetări care să lămurească cât de nociv este bisfenolul A.

Afssa realizează în prezent un nou studiu referitor la toxicitatea substanței, ale cărui rezultate vor fi făcute publice la începutul lui 2010.

Experții în toxicologie spun că pentru a reduce expunerea la bisfenol A oamenii trebuie să evite recipienții din plastic non-reciclabil care au nr.7 pe fund. Trebuie evitată folosirea lor la microunde și spălarea la mașină cu detergenți duri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri