Piața de online dating din România se ridică la două milioane de euro pe an, potrivit specialiștilor în domeniu prezenți la o dezbatere privind acest domeniu, desfășurată în cadrul RoNewMedia 3.0.
Potrivit participanților la dezbaterea "Online Dating. Cum să faci bani din sentimentele oamenilor?", valoarea aceleiași piețe din Marea Britanie se ridică la 100 de milioane de euro pe an. Pentru eficientizarea pieței de online dating, Dan Boabeș, director general al Simplus, a recomandat schimbarea domeniilor .ro cu unele .com.
Site-urile de online dating din România au cunoscut, în ultimii ani, creșteri spectaculoase, multe dintre ele ajungând, în prezent, la sute de mii de utilizatori înscriși. La dezbaterea privind piața de online dating au mai participat Robert Wuttke - sociolog, istoric și fondator al be2 (Germania), Călin Fusu - director Neogen și Pascal Viguie - președinte al KanKan SA.
RoNewMedia, unul dintre cele mai importante eventimente ale industriei New Media din România, reunește mai mulți lideri și consultanți de top din țară și străinătate, care dezbat mai multe teme legate implicațiile erei digitale. Printre punctele-cheie ale discuțiilor RoNewMedia 3.0 se numără "Web 3.0", "Mobile Web" și "Mobile Marketing", "Blogging", "Campanii virale", "User Generated Content", "Rețele sociale", "Digital Signage" și "Monetizarea website-urilor de dating".
Evenimentul este organizat de F5 - compania de web a grupului Realitatea-Cațavencu. Printre invitați se numără Jeremy Wright, CEO al B5media, antreprenor și autor a numeroase best seller-uri (Canada), Leonard Brody, CEO & Co-Founder Nowpublic.com (Canada), Dr. Robert Wuttke, sociolog și istoric, fondator Be2, Tomasz Musial, general manager BusinessClick.com (Polonia) și Steven Platt, directorul institutului Platt Retail.