Peste 80 de directori executivi și directori executivi adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică din țară au fost demiși, iar funcțiile acestora urmează să fie desființate și înlocuite cu cele de directori, respectiv directori coordonatori adjuncți, conform reprezentanților Ministerului Sănătății.
Noile posturi vor fi ocupate prin concurs de evaluare a cunoștințelor și abilităților manageriale, iar persoanele care vor ocupa noile funcții vor avea statut de personal contractual și nu funcționar public, cum era până acum.
Direcțiile de sănătate publică au fost reorganizate, în luna februarie, și vor fi transferate consiliilor locale, în cadrul procesului de descentralizare al Ministerului Sănătății.
"Am regândit direcțiile de sănătate, astfel încât acestea să fie structuri complet noi, cu atribuții adaptate la cerințele actuale. În felul acesta, am pregătit deja premisele descentralizării, pe care am de gând să o realizez până la sfârșitul acestui an. În noua structură, DSP (Direcția de Sănătate Publică, n.r.) va fi transferată consiliilor județene", a declarat ministrul Sănătății, Ion Bazac.
Toți șefii serviciilor deconcentrate au primit în cursul de joi și vineri decizii de demitere, iar în următoarele 30 de zile intră în vigoare preavizul impus de Codul Muncii pentru funcțiile de conducere, interval în care se vor desfășura și concursurile pentru desemnarea noilor șefi.
Funcțiile care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență adoptate miercuri, 22 aprilie, de Guvern, potrivit textului actului normativ obținut de NewsIn.
"Funcțiile publice, funcțiile publice specifice, precum și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale (...) se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei OUG", se arată în textul actului normativ. Aceeași prevedere se aplică și pentru adjuncții conducătorilor serviciilor deconcentrate.
La expirarea termenului de 32 de zile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale vor fi conduse de un director coordonator, ajutat de unul sau mai mulți adjuncți. Aceștia sunt numiți prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul.