Grupul francez France Télécom se confruntă cu o criză, după ce 23 dintre angajații săi s-au sinucis în decurs de 18 luni, din cauza stresului și duratei restructurărilor, potrivit sindicatelor citate de AFP, care precizează că Guvernul francez a decis să intervină în acest dosar.
Directorul grupului, Didier Lombard, a fost convocat de ministrul muncii, Xavier Darcos. El a va fi primit marți, iar Guvernul i-a cerut să convoace un consiliu de administrație consacrat acestei serii de sinucideri, "incredibilă într-o singură companie", după cum a spus ministrul francez al bugetului, Eric Woerth.
Vineri, o salariată s-a aruncat pe fereastra biroului său. Ea a murit după două ore de agonie - o "scenă de violență absolută", potrivit sindicatului CGC-UNSA. Potrivit conducerii companiei, tânăra "aflase că șeful ei de echipă va fi schimbat".
Încă o salariată a France Télécom a încercat să se sinucidă luni, într-o agenție din Metz (estul Franței), înghițind barbiturice, a anunțat o sursă sindicală.
Salariata de la o agenție de relații cu clienții a fost găsită inconștientă de colegii săi luni după-amiază. Tânăra aflase că misiunea s-a terminat și că urma să intre într-un program de mobilitate geografică, potrivit unui lider al sindicatului, care nu a putut preciza în ce stare de află femeia.
Sindicatele impută seria de sinucideri tehnicilor greșite de management din acest grup cu circa 100.000 de angajați în Franța. Statul deține 26% dintre acțiunile companiei, fiind principalul acționar al grupului privatizat în 1997.
Cei 23 de angajați care s-au sinucis au avut, fiecare, povestea sa, "cu siguranță, dar este vorba despre aceeași companie și adesea expresia unei mari dezordini și unei mari singurătăți în companie", a afirmat ministrul economiei, Christine Lagarde. Trebuie depuse toate eforturile "pentru a ajunge la cauza acestor probleme și pentru a înțelege dacă restructurările, dacă schimbările de meserie" se află la originea lor, a subliniat ea.
Cele 23 de cazuri "nu sunt drame personale", sinuciderea "la locul de muncă este un apel privind o problemă care este legată direct de locul unde se petrece fapta", consideră secretarul general al CFDT, François Chéreque. El a cerut suspendarea restructurărilor.
De mai mulți ani, sindicatele critică atmosfera neplăcută de muncă și presiunea la care sunt supuși salariații, în special pentru a-i determina să se înscrie într-un plan de restructurări voluntare, prin care 22.000 de angajați și-au dat demisia în decurs de trei ani. În locul lor, au fost angajate 5.000 de persoane.
Din punctul de vedere al sindicatelor, metodele de management se află la originea acestei serii de sinucideri constatată din februarie 2008. Astfel, în France Télécom rata sinuciderilor este de 5,4 la 100.000 de salariați anual, față de o medie de 1,6 la 100.000 de angajați în Franța.
Sinuciderea este "o afacere prea gravă, prea personală pentru a putea reduce acest fenomen la constatarea faptului că France Télécom are o problemă de organizare a companiei", a subliniat secretarul general al Președinției, Claude Guéant, cel mai apropiat colaborator al președintelui Nicolas Sarkozy. El a cerut, însă, companiei să își "ajute pe cei care sunt în dificultate".
Conducerea grupului a propus săptămâna trecută să fie suspendate provizoriu mișcările în cadrul grupului și a anunțat negocieri privind stresul începând din 18 septembrie, precum și recrutarea a 100 de specialiști în resurse umane și medici.