PD-L vrea o guvernare de dreapta cu PNL, dar va începe discuții pe această temă abia după validarea rezultatelor la alegerile prezidențiale. Aceasta este concluzia ședinței Biroului Permanent al partidului, prezentată de președintele democrat-liberal, Emil Boc.
Când va avea România un guvern care să treacă de majoritatea parlamentară? Premierul interimar Emil Boc ne asigură că "minunea" se va înfăptui în cel mult o săptămână. Asta, însă, "dacă politicienii nu au luat-o cu totul razna".
"În maximum o săptămână după validarea oficială de către CCR a rezultatelor, dacă politicienii nu au luat-o cu totul razna și uită în ce țară trăiesc și ce interese trebuie să servească, cred că putem avea un guvern care trebuie să-și asume decizii majore pentru soarta a celor 22 de milioane de români", a spus Emil Boc, duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate.
În opinia președintelui PD-L, alegerile s-au terminat, motiv pentru care "politicienii trebuie să țină cont de ce vor românii".
"Sper că situația aceasta de incertitudine se va termina cât mai repede cu putință. Stai la Palatul Victoria, ai toate ustensilele pregătite, știi ce decizii trebuie să iei, pe ce butoane trebuie să apeși, dar ai o barieră în față, care nu-ți dă voie. Această situație nu mai poate continua pentru că pierdem, fiecare dintre români, în fiecare zi", a explicat pedelistul.
În ceea ce privește culoarea partidului pe care mizează la guvernare, Boc a reiterat opțiunea ca alianța să se constituie cu PNL.
"E important ca partidele politice să pună orgoliile de-o parte și să ia câteva decizii care țin de interesul acestei țări. Orice zi pe care România o pierde începând cu 6 decembrie este o zi care ne costă financiar pe toți, care îngreunează soarta noastră în 2010", a încheiat Emil Boc.