Pe la Biroul Electoral Central au trecut 18 candidați care au dorit să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale, 7 au fost respinși, 7 au fost admiși, iar alți patru așteaptă comunicările oficiale. Campania electorală a început vineri la miezul nopții.
Actualul șef al statului, președintele Traian Băsescu, șeful social-democraților Mircea Geoană, liderul liberal Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, primarul capitalei Sorin Oprescu, George Becali, președinte al Partidului Noua Generație, reprezentantul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor, cetățeanul Ninel Potârcă și reprezentantul Verzilor Remus Cernea, Ovidiu Iane, din partea Partidului Ecologist Român, dar și independentul Ion Coja vor fi, cel mai probabil, cei 11 candidați la alegerile prezidențiale.
Primul tur de scrutin va avea loc la 22 noiembrie. În aceeași zi, românii își vor putea exprima, prin referendum, și opțiunea pentru un Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri.
Șeful statului și-a depus oficial candidatura la prezidențiale în 21 octombrie, intenția de a candida pentru un nou mandat exprimându-și-o într-o vizită pe care efectuat-o în Sânnicolau Mare la 3 octombrie. "Aici, la Sânnicolau, vă doresc o după-amiază placută și voi reveni la Sânnicolau Mare pentru că de acum Sânnicolau Mare pentru mine a devenit un loc important, locul în care președintele în funcție anunță că va mai candida pentru un mandat", a spus Băsescu.
PDL, partidul care îl susține, a strâns 1.712. 950 de semnături de susținere.
În aceeași zi, la 21 octombrie, și-a depus oficial candidatura la Președinție și liderul PSD, Mircea Geoană. La Biroul Electoral Central, Geoană le-a mulțumit celor peste 2.536.506 de susținători care au semnat pe listele depuse.
Crin Antonescu, președintele Partidului Național Liberal, și-a depus oficial candidatura la 15 octombrie. Antonescu, ca și șeful social-democraților, și-a anunțat intenția de a candida la cea mai înaltă funcție în stat în prima jumătate a anului. Numărul de semnături pe care le-a strâns liberalul a fost de 1.615.556.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, având 400.215 semnături de susținere. Oprescu a avut un discurs scurt, în care a pus accent pe "oamenii independenți".
Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, și-a depus în mod oficial candidatura la Președinție, la 20 octombrie, Tudor candidând astfel pentru a patra oară la Cotroceni. Corneliu Vadim Tudor a venit la BEC cu o listă care conținea "peste 350.000" de semnături ale susținătorilor săi.
Kelemen Hunor, reprezentantul UDMR, și-a depus candidatura în aceeași zi, 20 octombrie, când, la Biroul Electoral Central, a depus o listă care cuprindea în jur de 284.000 de semnături. Kelemen Hunor a fost desemnat să candideze pentru șefia statului, din partea UDMR, după a doua jumătate a anului.
George Becali, președinte al PNG-CD, europarlamentar și finanțator al echipei de fotbal Steaua, și-a anunțat, și el, intenția de a candida la prezidențiale, după a doua jumătate a anului. Becali și-a depus oficial candidatura la 17 octombrie și a venit la Biroul Electoral Central cu o listă care conținea 256.646 de semnături.
Candidaturile lui Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Kelemen Hunor și a lui Ninel Potârcă au fost admise de BEC, ceilalți patru candidați - Sorin Oprescu, Remus Cernea, Ion Coja și Ovidiu Iane - așteptând informările oficiale.
Alegerile prezidențiale din 2009 se vor desfășura conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit Legii, sistemul electoral folosit pentru alegerea Președintelui României este sistemul electoral majoritar, iar modul de scrutin este cel uninominal. Astfel, este ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși pe listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin , între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.