Într-un interviu acordat publicației spaniole, șeful Institutului Cultural Român spune că președintele avea o casetă compromițătoare cu rivalul său, dar nu a folosit-o.
"E un pic asemănător cu cazul Bill Clinton și sexul oral. Știu sigur că lui Băsescu i s-a oferit o casetă cu Mircea Geoană în care i se făcea sex oral și el a refuzat să o folosească. Este un om onest", a declarat Horia Patapievici, într-un interviu acordat La Vanguardia.
De altfel, zvonul existenței unei casete porno cu Mircea Geoană a făcut înconjurul internetului, în aceeași perioadă în care au apărut și celebrele imagini cu Traian Băsescu ar fi lovit un copil la Ploiești, în 2004.
Chiar președintele a sugerat că are această casetă, la OTV. "Vă pot spune că am atenționat staff-ul meu că dacă o folosesc, îmi retrag candidatura. Luni, eu i-o dau lui Mircea Geoană. Este o problemă internă a PSD, ei se filmează unii pe alții și se vând mai apoi", a declarat Traian Băsescu la emisiunea lui Dan Diaconescu, refuzând, însă, să dea mai multe detalii.
Declarațiile lui Patapievici din publicația spaniolă vin, acum, să întărească acest zvon.
În replică, Mircea Geoană a etichetat declarația lui Patapievici drept o minciună sinistră. "O minciună sinistră, Patapievici umblă cu porcării", a declarat Mircea Geoană ziarului "Gândul". "N-am comentat niciun fel de casetă în campanie, n-o voi face nici acum", a spus liderul PSD. El a precizat că Traian Băsescu nu i-a dat vreun semn - nici înainte, nici după alegeri - că ar deține o asemenea casetă.
Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu a declarat pentru REALITATEA.NET: "noi nu am avut, nu cunoaștem și nu am avut niciodată o casetă de acest fel".
În ceea ce privește declarația lui Traian Băsescu, de la OTV, Sever Voinescu spune că președintele s-a referit la altceva și nu are nici o legătură cu declarațiile lui Horia Patapievici din La Vanguardia.
"Caseta există", scrie și Dragoș Stanca, pe Voxpublica: "faimosul blogger Vali Petcu - zoso.ro, după interviul pe care i l-a acordat fostului și viitorului președinte al României, scria, pe blogul său: "Am văzut materialul care l-ar putea reduce pe Geoană la un prostănac și mai mare decât e deja. Pe drumul spre casă mă întrebam dacă eu l-aș fi dat".
Vali Petcu comentează la această postare că nu Traian Băsescu i-a arătat caseta și că nu este dispus să discute cu presa despre subiect.
În cadrul emisiunii Ora de Foc, Robert Turcescu a amintit de interviul pe care Traian Băsescu i l-a acordat lui Zoso cu o zi înainte de turul II al alegerilor prezidențiale. "Publică la un moment dat un comentariu în care povestește în ce context s-a desfășurat interviul cu Traian Băsescu. Spune că a văzut și caseta despre care s-a vorbit la OTV, nu dă detalii, dar spune că dacă ar fi fost difuzată ar fi avut un impact electoral negativ pentru Mircea Geoană", a spus Turcescu.
Citește și
Băsescu: Am o casetă cu Mircea Geoană, i-am spus staff-ului meu că dacă o dă, îmi retrag candidatura!
Horia Roman Patapievici nu a putut fi contactat pentru a ne furniza informații legate de acest caz. El a anunțat însă că va da un comunicat de presă în care va face precizări.