Ultimele Stiri· 1 min citire

Parlamentarii independenți: Nu am venit cu nicio propunere și vom vota un guvern competent

Parlamentarii independenți: Nu am venit cu nicio propunere și vom vota un guvern competent

Parlamentarii independenți: Nu am venit cu nicio propunere și vom vota un guvern competent

Publicat5 nov. 2009, 16:29
Actualizat5 nov. 2009, 22:48

Gabriel Oprea, reprezentantul parlamentarilor independenți, a declarat, după consultările cu președintele Traian Băsescu, că cei 20 de parlamentari independenți vor vota orice guvern competent, pentru interesul național.

"Nu am venit cu nicio formulă de premier. Am venit să continuăm mesajul de ieri. Suntem cei 20 de parlamentari care vom vota pentru interesul național un guvern competent. Dacă acest guvern îl considerăm competent și va fi un prim-ministru bun, vom vota, ca și ieri, acest guvern", a spus Gabriel Oprea.

În cadrul consultărilor, Oprea a mai spus că miercuri grupul parlamentarilor independenți a votat pentru ieșirea din criză și pentru interesul național. Cele 20 de voturi au fost pentru Guvernul Croitoru.

"România se află în criză politică și economică. Singura soluție este un Guvern viabil, desemnarea unui prim-ministru competent care să-și facă o echipă din oameni profesioniști. Știm foarte bine că economia României are nevoie de finanțare externă și cel mai bun răspuns pentru toate instituțiile financiare internaționale este un Guvern bun care să facă un buget viabil și ceilalți miniștri să rezolve problemele țării. Miniștrii trebuie să fie experți sau profesioniști în relațiile cu România și cu românii", a mai declarat fostul social-democrat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri