Universitatea Craiova a pierdut șansa de a urca pe patru în clasament după ce a fost învinsă la Tg. Jiu cu 1-0 de Pandurii. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ghindeanu.
Cu gândul la cele trei puncte care să o ducă pe locul patru, Craiova s-a văzut luată tare de băieții lui Cârțu și în minutul zece șutul lui Stângă a lovit bara.
După zece minute gorjenii au reușit deschiderea scorului prin Ghindeanu, după o greșeală a australianului Rose.
Universitatea putea egala în minutul 38 însă șutul lui Florin Costea a trecut puțin pe lângă poartă.
Gorjenii au trecut pe lângă 2-0 chiar înainte de pauză, însă Raskovici l-a luat la țintă pe sărbătoritul zilei, Mircea Bornescu.
Pandurii au început bine și repriza secundă însă balonul trimis de Raskovici spre poartă a fost respins în ultimul moment de Dorel Stoica.
Universitatea putea egala cu un sfert de oră înainte de final, însă același Florin Costea a ratat o ocazie monumentală.
Casetă tehnică:
PANDURII TÂRGU JIU - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-0 (Ghindeanu 20)
Pandurii: Stanca - Ad. Rusu (Popete 80), Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Ghindeanu, Murgan, Stângă, Vasilache (Păcurar 70) - Raskovic, Pițurcă (Tilincă 76). Antrenor: Sorin Cârțu.
Universitatea: Bornescu - Dănănae, V. Găman, D. Stoica, Rose - Prepeliță, Dilevski (Njock 77), Bărboianu - Wobay, M. Costea (Dina 46), Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonașe galbene: Murgan 75 / Bărboianu 54, Dănănae 64
Arbitri: Radu Petrescu - Zoltan Szekely, Cristian Nica
Stadion: Municipal - Tudor Vladimirescu; Spectatori: 9.000
Vezi aici cum s-a desfășurat partida Pandurii Tg.Jiu - U Craiova, scor 1-0