Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat luni că, în Parlament, liberalii "îi vor trimite la plimbare" pe cei care vin să ceară un vot de învestitură, respectând procedurile legale și regulamentare, și a comentat că audierile pot dura și trei zile, "nu se fac pe picior".
"L-am văzut cu stupoare pe cetățeanul Croitoru spunând că a fost asigurat de președintele Băsescu și de PD că va obține sprijinul parlamentar. Mi se pare că un om care nu cunoaște nici măcar aritmetică și un om care se lasă mințit cu atâta ușurință nu ar avea ce să caute nici măcar pe postul de consilier la Banca Națională, d-apăi pe poziție de prim-ministru. Noi vom respecta toate procedurile constituționale și legale și vom trimite la plimbare pe acești cetățeni care se prezintă în Parlamentul. De asemenea, vom susține în continuare nominalizarea lui Klaus Johannis ca și premier", a afirmat Orban.
Orban a afirmat că PNL susține în continuare instalarea cât mai rapidă "a unui Guvern legitim condus de Klaus Johannis în poziția de premier". "În mod evident, vom trimite la plimbare pe cetățenii care vor să se prezinte în fața Parlamentului pentru a obține votul de învestitură", a adăugat liderul PNL.
Totuși, Orban nu a dorit să dea detalii despre strategia liberalilor legată de participarea lor la procedurile de învestire și nici nu a răspuns dacă reprezentanții PNL din Birourile Permanente vor accepta propunerea PD-L de audiere imediată și votarea în plen a echipei Croitoru. Cât privește mandatul pentru BP-uri, el a spus doar că parlamementarii liberali respectă toate prevederile constituționale și ale Regulamentului Camerelor reunite, pentru a se asigura, în termenele legale, "șansa de a putea să fie învestit un Guvern legitim care să fie condus de Klaus Johannis". "Procedura de audiere nu se face pe picior, într-o zi, probabil ea va dura două, trei zile în funcție de cum vor stabili Birourile Permanente ale celor două camere. Sunt unii miniștrii care trebuie să treacă prin fața mai multor comisii și nu se pot face pe picior audieri. Decizia noastră este clară. Parlamentarii PNL vor vota împotriva acestor cetățeni care nu au absolut nici un fel de șansă să facă parte dintr-un Guvern", a adăugat el.
"Evident că vom da un vot negativ tuturor miniștrilor. Ce vot să-i dăm, de exemplu, lui Pogea care a introdus impozitul forfetar, care a majorat taxele și impozitele locale cu peste 20%, care a creat cea mai mare datorie publică din istoria României pusă pe umărul fiecărui român? Ce mandat să-i dăm domnului Berceanu, care a blocat toate contractele de construcție de autostrăzi și care până la ora actuală nu a absorbit nici măcar un singur euro din programul operațional sectorial pe transporturi. Nu-l cunosc pe domnul Bogdan Aurescu", a completat el. Prim-vicepreședintele PNL a comentat că nu este la curent cu declarația liderului partidului, Crin Antonescu, cel care a afirmat vineri că este posibil ca parlamentarii liberali să nu participe la vot. "Azi am stabilit că vom respecta toate procedurile constituționale, legale și cele prevăzute în Regulamentul celor două camere", a afirmat el.
Întrebat dacă a mai avut discuții cu PSD și UDMR, pentru siguranța votului, Orban a răspuns că "de PSD nu poți fi sigur niciodată". "Cred că o decizie a Parlamentului de susținere a lui Johannis ca premier, prin care i s-a solicitat lui Băsescu retragerea candidaturii lui Croitoru, este un act de voință incontestabil, care va determina comportamentul ulterior al tuturor parlamentarilor care la ora actuală alcătuiesc o majoritate de aproape 70%", a mai afirmat el.