Niciun angajat al Ministerului Turimului nu s-a prezentat la audieri la comisia parlamentară de anchetă în cazul Elena Udrea. Pentru gestul lor, toți angajații care nu au dat curs invitației comisiei vor răspunde individual, a anunțat președintele Comisiei, Ludovic Orban.
Comisia de anchetă ar fi trebuit să-i audieze pe secretarul general al MT, Gheorghe Nastasia, directorul Direcției de Dezvoltare Turistică, Octavian Arsene, și directorul Direcției de Comunicare, Ana-Maria Toma.
"Prin neprezentarea la audieri, în conformitate cu citarea lor legală, angajații MT vor răspunde individual pentru consecințele legale ale refuzului de a se prezenta la comisia de anchetă pentru a fi audiați", a anunțat președintele comisiei.
Singura persoana audiată marți de comisia parlamentară de anchetă a fost președintele ANRMAP, Cristina Trăilă.
Comisia parlamentară de anchetă a decis să sesizeze Biroul permanent al Camerei Deputaților în vederea efectuării unei anchete referitoare la modul în care s-au efetuat înregistrările ilegale de joi de la discuțiile dintre membrii comisiei. Pe lângă ancheta internă, membrii comisiei solicită Biroului Permanent săapeleze la toate instituțiile statului care pot să furnizeze sprijin în efectuarea acestei anchete.
"La Ministerul Turismului, în momentul de față, există control declanțat din data de 4 august pentru toate procedurile de achiziție care au fost efectuate la Ministerul Turismului de la înființare până în momentul de față. Deși este în curs controlul și am solicitat punerea la dispoziția comisiei a documentelor din dosarul de supraveghere, cu precizarea că dorim piesele din dosar de achiziție publică, pentru fiecare din procedurile de anchiziție publică, președintele ANRMAP ne-a comunicat că nu ne poate pune la dispoziție invocând diferite pretexte fără caracter legal", a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței comisiei. Orban a spus însă că "la audieri nu am reușit să aflăm perioada în care se exercită audierea și care este data la care se va finaliza controlul efectuat de o echipă formată din doi oameni".
Ludovic Orban a spus că o așteaptă joi la audieri pe Elena Udrea pentru că "prezenta la audieri nu este facultativă, ci reprezintă o obligație". "Nerespectarea obligațiilor constituie, în conformitate cu legea răspunderii ministeriale o infracțiune și nu ne dorim să fim în situația să constatăm că ministrul, din motive pe care personal nu le înțeleg, dorește să înfăptuiască o infracțiune".
În cazul în care ministrul Elena Udrea va refuza să se prezinte la audieri, comisia de anchetă va remiste "o adresă oficială către primul ministru în care să-i solicităm, în virtutea atribuțiilor stabilite prin Constituție și prin legea de Organizare și Funcționare a Guvernului, să dispună ministrului din cabinetul său să respecte prevederile legale și să se prezinte la audieri".
Membrii comisiei vor adresa o nouă cerere către ANRMAP pentru punerea la dispoziție a documentelor necesare anchetei.
Ludovic Orban a anunțat că miercuri la audieri sunt așteptați reprezentanții a patru firme care au fost implicate în procedura de achiziție publică pentru evenimentul "Lumină la malul mării".
Citește și Angajații Ministerului Turismului și ministrul Udrea au depus plângeri penale împotriva lui Orban