Colegii îi spuneau Pătrăţelu, avea un Aro 10, 4X4. Şi prietenii i-au zis aşa. Avea mai mereu o bandană pe cap, fuma ca un turc şi făcea mişto de viaţă.
Filma cu o pasiune dincolo de meseria obişnuită. Îi recunoşteai cadrele dintr-o mie şi era imposibil să le uiţi. Îi plăceau rockul, cursele de maşini, apusul de soare şi cafeaua. Dar mai ales îi plăcea viaţa.
A dus mai departe pasiunea tatălui pentru imagini, poate chiar mult mai departe. Era omul detaliilor. A văzut viaţa la gros plan, a filmat-o apoi la cadru american. A pus apoi camera jos şi a trecut el însuşi prin cadru. I-au rămas urmele bocancilor în faţa camerei. Iar el a mers mai departe.
Când nu era în spatele camerei, ca la Culise, de exemplu, tot la butoane se gândea.
Bogdan Pătru a fost înmormântat în ultima zi a lui 2008 la cimitirul Domneşti.
