Ultimele Stiri· 1 min citire

Oltean (PD-L): Dacă Geoană pierde alegerile, nu va mai fi liderul partidului său

Oltean (PD-L): Dacă Geoană pierde alegerile, nu va mai fi liderul partidului său

Oltean (PD-L): Dacă Geoană pierde alegerile, nu va mai fi liderul partidului său

Publicat30 oct. 2009, 18:18
Actualizat30 oct. 2009, 23:25
SursăNewsIn

Vicepreședintele PD-L, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că, în situația în care Mircea Geoană pierde alegerile prezidențiale, nu va mai fi liderul partidului său, deaorece "sunt alții acolo care îl vor aștepta cu mâna la beregată, după colț".

"Salutare domnul Geoană. Cu certitudine că nu va mai fi președintele PSD, chiar dacă dânsul va vrea. Sunt alții acolo care îl vor aștepta cu mâna la beregată, după colț", a afirmat Ioan Oltean.

El a susținut că unii își pregătesc o ieșire dintr-o "situație jenantă", de aceea vorbesc atât de mult despre posibila fraudare a alegerilor prezidențiale.

"Ei vor trebui să aibă o justificare în cazul în care pierd alegerile. Eu nu sunt profet să spun că X sau Y câștigă cu certitudine. E clar că suntem primii (Traian Băsescu și PDL -n.r) în această competiție și sperăm, cu efort, că ne vom menține în această poziție, dar, în cazul în care ceilalți vor pierde alegerile, asta va fi scuza lor, că s-au fraudat alegerile, că toate autocarele au cărat oamenii la voturi. Își pregătesc, într-un fel sau altul, această ieșire dintr-o situație jenantă ca cea în care vor puși când oamenii vor da un alt verdic", a declarat Ioan Oltean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri