Potrivit unei noi teorii, Luna a fost adoptată de planeta noastră și nu creată în urma unui impact. Dacă această ipoteză, care contrazice o concepție veche de zeci de ani, este corectă, atunci Luna s-ar fi format pe orbita lui Mercur și a migrat pănă a fost prinsă de gravitația Pământului.
Ideea contrazice consensul actual al oamenilor de știință, ipoteză numită "impactul gigantic", care spune că Luna s-ar format din resturile unei coliziuni, al unui obiect de mărimea lui Marte, cu Pământul, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
Câteva trăsături ciudate ale Lunii nu pot fi explicate însă cu această teorie, iar Robert Malcuit de la Universitatea Denison, susține de foarte mulți ani o explicație alternativă cu privire la istoria satelitului.
Versiunea evenimentelor descrisă de Malcuit a fost desconsiderată de comunitatea internațională, dar oamenii de știință au descoperit de curând mai multe roci în Australia, vechi de patru miliarde de ani, care sugerează că Pământul ar fi fost prea rece, fapt care nu se potrivește cu scenariul conform căruia Pământul a fost victima unui impact.
"Totul în modelul impactului gigatic este fierbinte. Este incompatibil cu ceea ce vedem în dovezile geologice. Pământul era suficient de rece la acel moment pentru a avea oceane la suprafață", a declarat Malcuit.
Modelele computerizate ale lui Malcuit, la care lucrează din anii 1980, arată că este posibil pentru câmpul gravitațional al Pământului să prindă și să țină Luna pe orbită. Cercetătorul și-a prezentat teoria la adunarea anuală a Geological Society of America, în Portland, Oregon.
În mod tradițional, oamenii de știință susțin că densitatea scăzută și lipsa fierului sunt dovezi că Luna s-a format din material terestru. Impactul ar fi dizlocat o cantitate impresionantă de rocă, din straturile superioare ale Pământului, proiectând-o pe orbită.
"Cred că este foarte puțin probabil ca ipoteza lui Malcuit să fie corectă", a declarat Jack Lissauer de la National Aeronautics and Space Administration. "Capturarea unui obiect este foarte dificilă. Trebuie să aibă viteza potrivită și foarte mulți parametri trebuie să fie corecți".
Lissauer a spus totuși că ipoteza impactului ar putea fi revizuită sau chiar înlocuită, dar nu modelul lui Malcuit. Faptul că Pământul era rece în urmă cu patru miliarde de ani nu înseamnă că Luna a fost prinsă pe orbită.