Președintele Traian Băsescu a ajuns, în această dimineață, la Palatul Victoria pentru a participa la o ședință de Guvern. Chiar dacă este sâmbătă, Executivul se întrunește pentru a lua în discuție descentralizarea mai multor domenii.
În cadrul ședinței, Traian Băsescu a spus că numărul de funcționari și formalitățile birocratice trebuie reduse.
"Nu cred nicio clipă în menținerea unui aparat birocratic supradimensionat. Avem obligația să găsim formula ca și cetățenii sau structurile societății civile care reprezintă birocrația românească să fie convinse că reforma aparatului de stat trebuie făcută", a mai spus Băsescu.
Președintele a precizat că, din 300.000 de locuri de muncă nou create în ultimii ani, 160.000 sunt în aparatul de stat. "Asta este strigător la cer. Ne lăudam cu creșterea numărului de locuri de muncă, dar noi pompam bani de la buget în clientela politică", a adăugat Băsescu.
Premierul Boc vrea ca toate actele normative care vizează descentralizarea în domeniul educației, sănătății, agriculturii și administrației publice să fie adoptate în termen de 60 de zile.
La ședința de guvern de astăzi, fiecare ministru va trebui să prezinte modul în care concepe descentralizarea în domeniul de competență. Potrivit premierului Emil Boc, în decursul celor două luni, miniștrii se vor consulta cu specialiștii în domeniu, astfel încât acest proces al descentralizării să fie înțeles de toată lumea.
Pe ordinea de zi se mai găsesc și proiecte de ordonanță de urgență privind măsuri legislative referitoare la achizițiile publice.